Admitere la Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative

Stimaţi candidaţi,

Înscrierile la Facultatea de Facultatea de Relatii Internationale, Drept si Stiinte Administrative (FRIDSA) a UCB au loc în perioada 13-24 iulie, la sediul din Strada Victoriei, nr. 24. Corpul profesoral al facultăţii include atât personalităţi marcante ale vieţii academice internaţionale, precum Profesorul Andrei Marga, cât şi profesori tineri, marea majoritate doctori în ştiinţe. FRIDSA reprezintă una dintre cele mai dinamice structuri ale Universităţii, iar specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene una dintre cele mai atractive.

Vă aşteptăm!

Corpul profesoral al Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative

http://www.utgjiu.ro/fridsa/index.php?pag=structura

Studia Slavica et Balcanica Petropolitana

Am publicat recent în revista "Studia Slavica et Balcanica Petropolitana" un studiu în limba engleză despre relaţile României cu Franţa şi Rusia înaintea intrării noastre în Primul război mondial. Revista este publicată sub egida Universității de Stat din Sankt Petersburg.

În varianta online, articolul este disponibil accesând link-ul:

http://slavica-petropolitana.spbu.ru/en/arkhiv/127-studia-slavica-et-balcanica-petropolitana-2015-1/commentarii-articles/286-gorun-h-romania-s-relations-with-france-and-russia-and-bucharest-s-fears-concerning-a-bulgarian-offensive-fall-of-1915-august-1916-some-french-documentary-evidence.html

"Primul Război Mondial. Perspectivă istorică și istoriografică"

Editat în condiții excelente, coordonatori: Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana Tămaș. 

Am publicat în acest volum colectiv studiul intitulat "Considerații privind percepția istoriografiei comuniste asupra participării României la Primul război mondial", disponibil şi în varianta electronică, accesând linkul de mai jos.

https://www.academia.edu/13451345/Considera%C5%A3ii_privind_percep%C5%A3ia_istoriografiei_comuniste_asupra_particip%C4%83rii_Rom%C3%A2niei_la_primul_r%C4%83zboi_mondial_in_vol._Primul_R%C4%83zboi_Mondial._Perspectiv%C4%83_istoric%C4%83_%C5%9Fi_istoriografic%C4%83_coord._Ioan_Bolovan_Gheorghe_Cojocaru_Oana_T%C4%83ma%C5%9F_Centrul_de_Studii_Transilvane_Presa_Univ._Clujean%C4%83_2015

International Bibliography of Historical Sciences

International Bibliography of Historical Sciences, edited by Massimo Mastrogregori



https://books.google.ro/books?id=hn3nBQAAQBAJ&pg=PA347&lpg=PA347&dq=hadrian+gorun&source=bl&ots=Nbd7FG9M-A&sig=9sn0bc2YPxNOxhDQIVxBMSk7gSs&hl=ro&sa=X&ei=V-GbVcDoLITaU8ChoLAL&ved=0CCcQ6AEwAji2AQ#v=onepage&q=hadrian%20gorun&f=false

"Ciuma"- între metaforă şi realitate

În cursul veacurilor, soarta omenirii a fost pusă la grea încercare de numeroase catastrofe: războaie distrugătoare, calamităţi naturale, epidemii, regimuri politice totalitare, ce şi-au dezvăluit fără putinţă de tăgadă caracterul criminal. Epidemiile de ciumă au lovit Europa în mai multe rânduri. Cea mai gravă, care prin proporţiile sale putea conduce chiar la extincţia speciei umane a fost aşa numita "Moarte Neagră" (sau "Ciuma neagră") din timpul evului mediu. Ea a secerat între 1346 şi 1353 până la 50-60 % din populaţia europeană.

O altă epidemie de ciumă a cuprins Londra în 1665-1666 ("Marea Ciumă din Londra"), care a generat scăderea dramatică cu aproximativ un sfert a populaţiei oraşului. Despre acest episod relatează Daniel Defoe în al său "Jurnal din anul ciumei". 

În secolul al XX-lea, ciuma (brună, respectiv roşie) s-a confundat cu totalitarismele nazist şi comunist. Am în vedere abordarea metaforică la care a procedat magistral Albert Camus în romanul "La Peste". Pentru înţelegerea comunismului, trebuie să ne raportăm nu doar la existenţialistul francez, ci şi la Arthur Koestler, George Orwell, Evgheni Zamiatin, Andrei Platonov, Andrei Makine,Vasili Grossman, Mihail Bulgakov, sau chiar Franz Kafka, dacă luăm în considerare multiplele situaţii frizând absurdul, ori birocraţia sufocantă, apăsătoare (ce umileşte şi înjoseşte individul), prezente în opera kafkiană. 

Dar care este "ciuma" veacului XXI? Desigur, radicalismul religios. fudamentalismul islamic, promovat de organizaţii criminale, precum Statul Islamic. Extremismele religioase au cunoscut o recrudescenţă în ultimii ani. Din 2011 până în 2014, numărul creştinilor ucişi pentru credinţa lor pretutindeni pe glob, a crescut de aproximativ 4 ori.

https://www.youtube.com/watch?v=zwn7aPCwovU

"Nella tentazione
Cercando lagloria
Il prezzoda pagare
E'la caduta dell'uomo."

Când fundamentalismul religios degenerează în demență absolută...

Cu siguranță, Statul Islamic reprezintă cea mai cruntă grupare din istoria postbelică, alături de khmerii roșii cambodgieni, chiar dacă natura celor două formațiuni este complet diferită... Pe de o parte radicalismul religios islamic împins la forme extreme, pe de altă parte, un amalgam de maoism și stalinism care au constituit ingrediente ale unui comunism agrarian atroce. Intoleranța, cruzimea, exterminarea tuturor celor diferiți (cei inconvertibili sau care refuză din convingere să se convertească) sunt însă trăsături comune khmerilor roșii și djihadiștilor din Irak și Siria. Personal, consider că un colaps al ISIS poate fi generat mai degrabă de o intervenție a unui stat vecin (poate a Iranului sau a Iordaniei?). Ar fi, de asemenea, o situație similară celei din 1979, când Vietnamul a intervenit, îndepărtând de la putere regimul criminal al lui Saloth Sar şi al acoliţilor săi din Kampuchia "democratică". Este doar o ipoteză...Rămâne de văzut dacă va fi infirmată sau, dimpotrivă confirmată de evoluţia evenimentelor.

http://www.evz.ro/isis-a-executat-trei-porumbei-gasiti-vinovati-de-spionaj.html

Românii şi mitul unui "pater patriae"-Scurte reflecţii înainte de turul doi al prezidenţialelor de anul trecut

Românii şi mitul unui "pater patriae"

De ce oare se înregistrează procentaje mai mari de participare la vot când e vorba de alegeri prezidenţiale în România, comparativ cu alegerile locale, parlamentare sau europarlamentare?

...Pentru că românii sunt o naţie cu un puternic spirit paternalist. Românii se simt confortabil când au un Conducător, un tătuc. Ei conştientizează deopotrivă că le incumbă o misiune deosebită: aceea de a-şi alege ei înşişi pe acest "pater patriae". De asemenea, românii pot să îşi iubească pătimaş conducătorii. Însă această iubire se poate transforma în timp în ură viscerală. Regele Mihai I era adulat până la momentul abdicării forţate, iar la începutul anilor 1990 era extrem de hulit -din pricina pervertirii mentalităţilor după "marea glaciaţiune totalitară comunistă" (Florin Muller) şi pe fondul propagandei antimonarhice a noii puteri postdecmbriste. Nicolae Ceauşescu, dacă ar fi riscat organizarea de alegeri libere după 21 august 1968, ar fi câştigat detaşat, iar cvasimajoritatea românilor şi-ar fi dat viaţa pentru el. Însă, după 21 de ani, tot într-o zi de 21 (21 decembrie 1989) ar fi fost linşat de cei mai mulţi dintre români. Ulterior, aversiunea imensă faţă de Ceauşescu a fost transformată în dragoste pentru noul "pater", Ion Iliescu, care la rândul său, va cădea de asemenea în dizgraţia poporului (sau măcar a unei părţi însemnate)... Şi cu Traian Băsescu lucrurile au stat aproximativ într-o manieră similară. Oare, cine va fi următorul "pater"? Vom vedea câţi cetăţeni vor vota peste două săptămâni iar peste câţiva ani, dacă şi noul şef de stat va deveni persona non grata...

Din luna februarie- O nouă tragedie

După cele întâmplate de curând în Libia, unde 21 de creștini copți au fost decapitați (Statul Islamic și-a asumat responsabilitatea), este indubitabil că suntem martorii unui nou act de barbarie. Singura lor vină era apartenența la religia creștină. Escaladarea violențelor atroce ne face să ne interogăm legitim, parafrazându-l pe laureatul Nobel pentru literatură din 1905, Henryk Sienkiewicz: "Quo Vadis, Domine?".

Totodată, într-un dialog virtual cu bunul meu prieten, Mihai Cucerzan mă intrebam dacă după această nouă oroare a "Statului Islamic" va mai exista o mișcare de solidarizare precum în urma cazului (de altfel reprobabil și codamnabil în orice împrejurare!) Charlie Hebdo. Deosebirea constă în faptul că noile victime ale djihadiștilor erau creștini, în timp ce jurnaliștii de la publicația satirică își clamau ateismul, ridiculizând atât pe musulmani cât și pe creștini. Practic, ei sunt cei care au "aprins scânteia" recurgând la caricaturi batjocoritoare. Nu încerc în vreun fel să justific asasinatul, dar contextele în care au fost comise crimele și motivațiile teroriștilor sunt diferite. Personal, ateismul îmi repugnă însă profund. Este de preferat oricând ateismului o formă de credinţă, fie chiar și de neopăgânism (cultul vechilor divinități vikinge Oden şi Thor câștigă tot mai numeroși adepți actualmente în Islanda). Din nefericire, într-o Europă tot mai laicizată şi secularizată, tare mă tem că întrebarea mea de mai sus rămâne retorică...Mai mult, aceste tragedii se pot repeta oricând, atâta vreme cât indivizi fudamnetalişti, radicalizaţi și fanatizați (din diferite raţiuni, câteva dintre acestea expuse de Samuel Huntington) procedează cu premeditare la distorsionarea mesajului Coranului...