George F. Kennan, doctrina de "containment" şi replica sovietică

George F. Kennan, diplomat american la Moscova, a fost autorul teoriei de "containment" , concept tradus prin îndiguire, îngrădire, stăvilire, barare, placare. Teoria îndiguirii a fost reflectată în două documente esenţiale ale perioadei de început a războiului rece: The Long Telegram, din 22 februarie 1946 şi articolul intitulat The Sources of the Soviet Conduct, publicat un an mai târziu în revista Foreign Affairs.

În prima parte a Telegramei Lungi, Kennan făcea referire la ideologia regimului de la Moscova. Obiectivele sovietice trebuiau legate indisolubil de marxism, care juca un rol esenţial în politica externă a URSS. Totuşi în opinia diplomatului american, ideologia comunistă sovietică se origina în vechile valori ruseşti. Încă din perioada prebolşevică, Rusia s-a arătat reticentă în ce priveşte contactele cu lumea occidentală faţă de care a manifestat teamă şi repulsie. La temelia acţiunilor externe ruse ar sta şi un sentiment de insecuritate. Încă din perioada ţarismului, Rusia a desfăşurat o politică externă expansionistă încercând să intre în posesia unui port la o mare caldă şi, mai ales, să îşi exercite dominaţia asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi asupra oraşului Constantinopol. Europa de Est s-a aflat în permanenţă în sfera de interese a Rusiei ţariste, cea din urmă încercând să exercite o influenţă accentuată, creând astfel premisele unei hegemonii. Avem în vedere testamentul lui Petru cel Mare şi faptul că Imperiul Romanovilor s-a erijat în protector al populaţiilor slave şi ortodoxe din regiunea balcanică. George Kennan aprecia că politica externă sovietică reprezenta un amalgam de expansionism ţarist de modă veche şi dogmă marxistă.

Diplomatul american considera că maniera dictatorială de conducere era tipică pentru Rusia dintotdeauna. Într-adevăr, Rusia ţaristă reprezenta un stat autocratic, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu erau respectate, iar poliţia secretă, ohranna, semăna teamă în rândul populaţiei. Evident însă că nu putem vorbi de o teroare în masă, precum în privinţa poliţiei politice sovietice, CEKA, apoi GPU, OGPU, NKVD şi KGB. Rusia s-a bucurat numai de un scurt interludiu democratic, între martie şi noiembrie 1917. Mai târziu, U.R.S.S. era îngrijorată de posibilele efecte pe care capitalismul de tip occidental şi libertatea le-ar fi avut asupra propriului popor. De aceea, liderii sovietici prezentau Occidentul într-o lumină complet nefavorabilă, un inamic permanent al Uniunii Sovietice. Politica internă va fi pusă în slujba consolidării puterii şi prestigiului statului sovietic. Industrializarea accelerată, precum şi intensiva dezvoltare a forţelor armate trebuiau subordonate acestui obiectiv primordial. De asemenea, Kennan a sesizat cu justeţe o altă caracteristică a realităţilor sovietice, anume păstrarea cu orice preţ a secretului în privinţa treburilor interne, pentru a ascunde slăbiciunile faţă de lumea exterioară.

În continuare, viitorul ambasador la Moscova a anticipat demersurile sovieticilor pentru a domina fostele teritorii coloniale, dar şi implicarea lor în sprijinirea partidelor comuniste locale. El a constatat autarhia care caracteriza economia blocului sovietic. O mărturie în acest sens este reprezentată de constituirea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în ianuarie 1949, un fel de Piaţă Comună a blocului sovietic, dar practic un mijloc de exploatare a economiilor statelor satelizate.

Spre deosebire de Winston Churchill, în opinia lui George Kennan, un conflict între U.R.S.S. şi Occident era inevitabil. Cea dintâi ar fi fost incapabilă să ajungă la un modus vinendi permanent cu lumea occidentală. Sovieticii vizau ruperea armoniei din interiorul societăţilor de tip occidental, distrugerea modului de viaţă occidental şi mai ales destrămarea coeziunii interne a lumii occidentale, mai ales a S.U.A.. Cu toate acestea, din Telegrama Lungă transpărea şi o notă de optimism, Kennan exprimându-şi încrederea în capacitatea Statele Unite şi a aliaţilor lor de a reduce şi a elimina ameninţarea sovietică fără a recurge la un conflict armat general, deoarece sovieticii erau mai slab pregătiţi din punct de vedere militar. Aprecierea diploamtului era veridică, dar începând cu anii ’50, U.R.S.S. a început să reducă din decalajul faţă de Statele Unite în ceea ce priveşte puterea militară.

Ideile exprimate de Kennan au inspirat, nu după mult timp, Doctrina Truman. Deşi sovieticii ar încerca să îşi extindă puterea, politica lor nu s-ar încadra în tipare fixe, imuabile. Uniunea Sovietică nu îşi asuma în politica externă, cel puţin sub Stalin, riscuri mari pe care nu le considera necesare. Kennan are totodată meritul de a fi anticipat proiectarea Planului Marshall, socotind că bunăstarea şi sănătatea propriei societăţi constituiau garanţii ale imunizării în faţa pericolelor de infiltrare venite din partea comunismului de tip sovietic.

În articolul intitulat The Sources of the Soviet Conduct , George Kennan s-a oprit asupra ideii însuşite de sovietici, potrivit căreia un nou război mondial era inevitabil. În acest context, proletariatul avea obligaţia de a acapara puterea şi de a instaura regimuri comuniste în locul lumii capitaliste distruse ca urmare a conflictului prezis de ideologia marxistă. Între capitalism şi socialism exista o diferenţă ideologică şi un antagonism imposibil de depăşit. De aceea, în relaţiile internaţionale ar fi imposibilă asigurarea unei convergenţe de interese între Uniunea Sovietică şi puterile capitaliste occidentale. Kennan pleda pentru o politică de îndiguire, îndreptată împotriva U.R.S.S.. Sovieticilor trebuia să li se opună o contraforţă în orice punct în care ei vor încerca să afecteze interesele unei lumi paşnice şi stabile. Statele Unite ale Americii nu trebuiau să constrângă Uniunea Sovietică să părăsească poziţiile deja ocupate, ci să întreprindă tot ceea ce le stătea în putinţă pentru a bloca expansiunea comunismului de tip sovietic.

Telegrama trimisă la 27 septembrie 1946 de către ambasadorul Uniunii Sovietice la Washington, Nikolai Vasilievici Novikov comisarului pentru afaceri externe, Viaceslav Molotov se constituia într-o replică fermă la telegrama de 8000 de cuvinte a lui Kennan, din februarie. Diplomatul sovietic acuza ,,tendinţele imperialiste’’ale politicii externe americane, al cărei scop esenţial ar fi obţinerea supremaţiei mondiale. Pentru a-şi argumenta afirmaţia, Novikov scria că Statele Unite şi-au stabilit baze navale numeroase, o parte dintre ele aflate la mare distanţă de teritoriul american. Ambasadorul U. R. S. S. a incriminat recurgerea la cursa înarmărilor de către S. U. A. şi crearea unor noi tipuri de arme. În viziunea diplomatului sovietic, Statele Unite ar profita de pe urma dificultăţilor economice ale Europei postbelice pentru a infiltra economiile naţionale . Considera staţionarea îndelungată a trupelor sovietice de ocupaţie pe teritoriul Germaniei, Bulgariei, Finlandei, Ungariei şi României drept un garant al asigurării securităţii naţionale sovietice.

Mai mult, Novikov acuza înţelegerea dintre Marea Britanie şi Statele Unite, ultima urmărind, în opinia sa, să-şi extindă hegemonia inclusiv asupra Extremului Orient, în ţări precum Japonia şi China. Într-adevăr, Statele Unite sprijineau în China forţele naţionaliste conduse de Ciang Kai-Shek. Alianţa şi convergenţa de interese americano-britanică ar fi îndreptate făţiş împotriva Uniunii Sovietice. Novikov a semnalat, de asemenea, activitatea flotei americane în partea estică a Mării Mediterane, inspectarea strâmtorilor Mării Negre de către nava de război americană Missouri, vizita flotei americane în Grecia. Aceste realităţi ar indica, fără putinţă de tăgadă, dorinţa Statelor Unite de a-şi consolida poziţia în bazinul mediteranean. Pe de altă parte, oficialul sovietic le interpreta ca o demonstraţie de forţă îndreptată împotriva Uniunii Sovietice, constituindu-se într-o ameninţare pentru securitatea şi integritatea regiunilor sudice ale U.R.S.S. Politica Statelor Unite faţă de U.R.S.S. ar viza limitarea sau eliminarea influenţei sovietice în ţările vecine celei din urmă. Americanii s-ar fi implicat în afacerile interne ale diferitelor ţări prin ,,sprijinirea forţelor reacţionare’’ , cu scopul ridicării unor obstacole în calea procesului de democratizare a acestor ţări. În acest fel, s-ar fi creat condiţiile propice pentru penetrarea economiilor respective de către capitalul american. În această chestiune, aprecia diplomatul sovietic, politicile americane şi britanice s-au coordonat perfect. În Germania, S.U.A. ar fi sprijinit „forţele reacţionare” pentru a se opune reconstrucţiei democratice.
În concluzie, Novikov era de părere că americanii cochetau cu ideea unui război împotriva U.R.S.S. , acest stat fiind văzut de către ,,imperialiştii americani’’ drept principalul obstacol în calea dominaţiei mondiale a Statelor Unite.