sâmbătă, 4 iulie 2015

4 Iulie




La 4 iulie 1776, Congresul de la Philadelphia a adoptat Declaraţia de independenţă a coloniilor engleze din America de Nord, document ce conţinea principii iluministe, puternic inspirat de gândirea părinţilor fondatori Thomas Jefferson si Benjamin Franklin. Declaraţia a reprezentat certificatul de naştere a unei măreţe naţiuni. Nu ascund că sunt un admirator al modelului occidental de democraţie, în special american. Statele Unite şi-au sacrificat fiii in două rânduri pentru triumful democraţiei şi libertăţii pe bătrânul continent. Patern-ul american de democraţie a materializat ideea de egalitate a condiţiilor, valorificată şi de Alexis de Tocqueville. Orice american, indiferent de categoria socială poate să îşi trăiască şi să îşi împlinească visul. Mai mult, este de neconceput ordinea şi stabilitatea globală în lipsa supremaţiei americane. Categoric, prefer o lume în care SUA deţin primatul uneia dominate de o Chină comunistă sau, ipotetic vorbind, Coreea de Nord.

Zicerea zilei


Jumătăţile de adevăr pot fi mai primejdioase decât minciunile. (2014)