După cele întâmplate de curând în Libia, unde 21 de creștini copți au fost decapitați (Statul Islamic și-a asumat responsabilitatea), este indubitabil că suntem martorii unui nou act de barbarie. Singura lor vină era apartenența la religia creștină. Escaladarea violențelor atroce ne face să ne interogăm legitim, parafrazându-l pe laureatul Nobel pentru literatură din 1905, Henryk Sienkiewicz: "Quo Vadis, Domine?".
Totodată, într-un dialog virtual cu bunul meu prieten, Mihai Cucerzan mă intrebam dacă după această nouă oroare a "Statului Islamic" va mai exista o mișcare de solidarizare precum în urma cazului (de altfel reprobabil și codamnabil în orice împrejurare!) Charlie Hebdo. Deosebirea constă în faptul că noile victime ale djihadiștilor erau creștini, în timp ce jurnaliștii de la publicația satirică își clamau ateismul, ridiculizând atât pe musulmani cât și pe creștini. Practic, ei sunt cei care au "aprins scânteia" recurgând la caricaturi batjocoritoare. Nu încerc în vreun fel să justific asasinatul, dar contextele în care au fost comise crimele și motivațiile teroriștilor sunt diferite. Personal, ateismul îmi repugnă însă profund. Este de preferat oricând ateismului o formă de credinţă, fie chiar și de neopăgânism (cultul vechilor divinități vikinge Oden şi Thor câștigă tot mai numeroși adepți actualmente în Islanda). Din nefericire, într-o Europă tot mai laicizată şi secularizată, tare mă tem că întrebarea mea de mai sus rămâne retorică...Mai mult, aceste tragedii se pot repeta oricând, atâta vreme cât indivizi fudamnetalişti, radicalizaţi și fanatizați (din diferite raţiuni, câteva dintre acestea expuse de Samuel Huntington) procedează cu premeditare la distorsionarea mesajului Coranului...
