Menţionăm că întâmplările de mai jos sunt fie adevărate fie cel puţin verosimile.
În timpul dictaturii staliniste un sobar analfabet îşi exersa semnătura pe un exemplar din Pravda (n.n. - oficiosul PCUS), tocmai pe prima pagina, lângă o fotografie a lui Iosif Visarionovici... Bietul sobar a fost denunţat şi, în virtutea articolului 58 din Codul Penal sovietic, a fost condamnat la 8 ani de muncă forţată în lagăr. Un asemenea sacrilegiu era de-a dreptul intolerabil!!!
După ce "tatuca" Stalin a trecut în nefiinţă, niciunul dintre acoliţii săi, care îi secondaseră ani în şir crimele sângeroase, nu a îndrăznit iniţial să deschidă uşa de la apartamentul său. A fost nevoie de întrunirea Politburoului (Biroul Politic) PCUS, care a deliberat îndelung (ceasuri bune) până să adopte hotărârea deschiderii uşii.
Trofim Lîsenko, agronomul "de casă" al lui Stalin a avut o idee cu totul "genială" pentru creşterea producţiilor agricole. A insistat ca seminţele să fie însămânţate în zăpada îngheţată. Acestea însă s-au umflat, au mucegăit şi s-au deteriorat complet, ceea ce a compromis total producţia, nu numai ca nu a ameliorat-o....Probabil acele seminţe puseseră la cale un complot împotriva statului sovietic!!!...Povestea tristă este că Lîsenko i-a acuzat pe agronomi că au aplicat eronat indicaţiile sale, iar nefericiţii au fost deportaţi imediat în Gulag.
În URSS, în timpul dictaturii staliniste, pălmuirea unui miliţian sau a unui membru al poliţiei politice era socotită act terorist.
În timpul aşa numitului "Mare Război Patriotic", sau de "apărare a patriei", de după declanşarea operaţiunii "Barbarosa" de către Germania, oricine din Uniunea Sovietică care făcea măcar vreo aluzie la calitatea armamentului german, se făcea vinovat de elogiere a tehnicii de luptă a inamicului şi azvârlit în lagăr. Stalin şi partidul trebuiau să pedepsească exemplar această pactizare mascată cu naziştii!!!
O şedinţă de comitet raional în URSS... Unul dintre vorbitori a pronunţat la un moment dat numele lui Stalin şi cei din sală s-au ridicat în picioare şi au început să aplaude frenetic...minute...apoi zeci de minute...tot aşa...nu îndrăznea nimeni să se aşeze de teamă de a nu fi acuzat. Într-un final, într-o stare de osteneală generală, generată de această emulaţie tovărăşească, cel care prezida şedinţa a decis că minutele alocate aplauzelor în picioare erau suficiente şi s-a aşezat...Apoi ceilalţi. Eroare fatală pentru cel care a avut iniţiativa: a doua zi a început să fie anchetat ...
În anii impunerii prin forţă a regimului de tip stalinist în România, la adăpostul brutalei Armate Roşii, agenţii Securităţiiau pătruns cu forţa într-o noapte în apartamentul poetului Constant Tonegaru. Acesta tocmai scrisese o poezie intitulată "Pistolul lui Werther" (de la personajul lui Goethe, din "Suferinţele tânărului Werther"). Securiştii, după ce au scotocit şi au întors cu susul în jos întreaga mansardă sărăcăcioasă a poetului, l-au bruscat pe acesta întorcându-l cu faţa la perete: "Scoate imediat pistolul. Unde îl ţii ascuns??". "Eu nu am niciun pistol!" "Lasă că ştim noi că ai, ai şi scris..."
Un miliţian îl abordează pe un tânăr care tot aştepta de foarte multă vreme lângă clădirea Consiliului Popular: "Dar tu ce tot faci ma aci??!..Circulă odată!...Pe cine tot aştepţi tu aci, ha?? Sau vrei să vii până la sectie??'' Tânărul răspunde calm: "Pe Godot!''...''Aha, lasa că pun eu mâna şi pe ăla!!" (nn- "Aşteptându-l pe Godot"- denumirea unei piese de teatru a lui Samuel Beckett).
La mineriada din 14-15 iunie 1990, minerii, sfătuiţi de "oameni de bine", cum îi plăcea lui Ion Iliescu să spună, au fost la un pas să întreprindă un atac asupra Muzeului Ţăranului Român. Deh, denumirea aducea cu o "oficină" a Partidului Naţional Ţărănesc...Că altfel ar fi fost intolerabilă o acţiune agresivă a clasei muncitoare împotriva unei instituţii care evoca ţărănimea "aliatul de nădejde" în făurirea comunismului.
