Sfera Politicii, vol. XXI, nr. 4 (176)/ 2013

Număr publicat cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”.

Teme:

Circulaţie intelectuală: Franţa-România

Antisemitism, rasism, xenofobie

Media si politica

Politici ale traducerii in stiintele umaniste (dezbatere)

Istorie intelectuala, politica si media (recenzii)


http://www.sferapoliticii.ro/sfera/cuprins.php


http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_176.pdf

Ultimele cugetări, maxime...glume

În realitate, nu se aplică mereu regulile matematicii. Două jumătăţi de pâine alcătuiesc totdeauna o pâine şi valorează cât întregul, cât pâinea întreagă. În schimb, minţile a doi semidocţi nu vor valora împreună niciodată cât mintea un individ doct...


DEX comic
sustrage= a trage în sus

Conform cercetărilor de ultimă oră, o nouă gravă afecţiune face ravagii, în mod îngrijorător, de la vârste tot mai fragede: ignoranţa cronică, ce degenerează adesea în forme de infirmitate spirituală dintre cele mai severe. Prevenţia este mai importantă decât tratamentul. Cea mai eficientă metodă ? Lectura.


DEX comic:
SUSPIN= un pin aflat la înălţime

TOPONIMIE
Cioclovina= vina cioclilor

Dicţionar comic:
resemnare= acţiunea de a semna încă o dată un document, un act...

Un ins într-o crâşmă îl strigă pe chelner: "O bere, vă rog!". Chelnerul, care era mai departe la o altă masă: "Vin acum!"...Clientul contrariat: "Domnule, eu am comandat bere!"...


Daca intr-adevar "si ministrii calca stramb", atunci cei mai multi dintre ei ar trebui sa sufere de luxatii...

Despre rolul tractorului în mecanizarea agriculturii socialiste

Remarcăm în textul de mai jos limbajul bombastic, de fapt o veritabilă "beţie" de cuvinte, specifică discursului naţional-comunist. Semnalăm, de asemenea, o vulgarizare şi o trimitere în derizoriu a unor noţiuni precum "ţară", datorită unor repetiţii ostentative la care recurg autorii articolului. Suntem chiar în anii '80, când trebuia deturnată atenţia populaţiei de la privaţiunile şi lipsurile de tot felul. Totodată, nu putea fi omis rolul privilegiat al clasei muncitoare, categoria socială conducătoare...Textul articolului trebuia să se încheie, obligatoriu,cu un citat dintr-o cuvântare a secretarului general al P. C. R., care a subliniat, de asemenea misiunea istorică ce incumba clasei muncitoare, anume construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate...Apropo, eu mai glumeam cu studenţii, spunându-le că era, în realitate, vorba mai degrabă de societatea socialistă "multilateral" subdezvoltată...

"Tractorul IAR-22, pe care îl vedem în expoziţia de produse a marii uzine, adiacentă anilor, încă merge! Dacă-i faci contactele şi-i apeşi manetele, merge, gata să zboare de pe soclu, să se avânte în largul câmpiilor, ca şi cum timpul acestor decenii, cu gigantica-i greutate, nu l-ar fi apăsat nicio clipă....S-a făurit acest prim tractor cu acea aprigă dragoste pentru ţară, cu acel aprig năvalnic dor al maibinelui pentru ţară, proprii harnicei, înverşunatei, întrepidei, răbdătoarei, eroicei, miraculoasei noastre muncitorimi, încolonată sub steagul partidului comunist....
Tractorul- arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu - ca şi celelalte produse ale industriei româneşti în general, să reprezinte cu cinste poporul român, munca clasei noastre muncitoare, stăpână pe destinele sale, care făureşte societatea socialistă în deplină libertate, în mod conştient, edificând cea mai nobilă şi mai umană societate din lume.
Fapta de mâine, trâgându-şi seva din cea de azi, se vesteşte - ca răspuns la acest înalt şi ardent îndemn- mai glorioasă ca niciodată. "

Ilie Purcariu, Paul Agarici [sic!] "Zeci de mii de meşteri mari", in "Flacăra", 19 decembrie 1986.

Volum omagial

La Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, a apărut volumul omagial Permanenţele istoriei. Profesorul Corneliu Mihail Lungu la 70 de ani.
Pentru detalii, accesaţi site-ul editurii:

http://www.cetateadescaun.ro/ro/magazin/produs/istorie/permanenE-ele-istoriei-profesorul-corneliu-mihail-lungu-ani

Împotriva barbariei

Evident că ceea ce s-a întâmplat de curând este mai mult decât regretabil şi îngrozitor, dar până la a solicita lichidarea în masă e cale lungă. Da, sunt de acord cu eutanasierea câinelui criminal. Dar cum să-i eutanasiezi pe toţi? În al doilea război mondial, pentru a răzbuna moartea lui Reinhard Heydrich, protector al Boemiei şi Moraviei, (ucis în urma unui atentat) naziştii au dispus exterminarea tuturor locuitorilor satului Lidice. Exemple se mai pot căuta. Nu ne mai putem întoarce într-un trecut însângerat şi plin de vendette. M-a dezgustat felul în care unii pun semnul egal între gândaci, şobolani şi câini. De asemenea este cu totul altceva să sacrifici un animal pentru hrană. Însă aberaţiile lansate de unele personaje detestabile din media au un efect teribil asupra multora care colcăie de ură. Omul este cel mai inteligent dintre vieţuitoare, dar totodată cel mai diabolic. Există şi "oameni" de condiţie subanimalică. A se vedea numai cazul din vara anului trecut, când acel lumpen a curmat viaţa bietei studente japoneze...

Bineînţeles că aş vota "Nu" la referendumul preconizat (oricum, nu-i văd rostul) şi aşa mi-a spus că o să voteze şi sora mea. Da, stiu că sunt un idealist şi un boem, dar consider că pot fi găsite alternative mult mai viabile decât crimele în masă. Ele s-au dovedit ineficiente în 2001, când actualul prezident a dus un război total cu maidanezii. Imi aduc aminte că atunci am citit în Formula As un articol impresionant scris de un bucureştean despre un câine blând de pe lângă blocul său, care ajunsese să fie îndrăgit de toţi locatarii, care nu s-a mai întors într-o bună zi... În zadar, măsurile au dat roade doar pe termen scurt. Soluţia ar consta in descurajarea abandonului prin aplicarea de amenzi dure, precum şi in instruirea proprietarilor să îşi sterilizeze câinii.

PS: Ceea ce subliniam mai sus: Unii "oameni" nu sunt oameni, Ei pot fi numiţi cel mult bestii subumane, a căror viaţă e de sute de ori mai inutilă decât a câinilor de pe strada. Tocmai am citit plin de indignare despre cazuri de câini comunitari ucişi în bătaie pe lângă unele blocuri...(Vezi Doamne, in chip de răzbunare). Hmm, încă un motiv pentru care suntem priviţi ca o ţară mai degrabă apropiata de evul mediu...

Semnificatii ale zilei de 23 august

23 august 1939- Pactul germano-sovietic cu protocolul aditional secret, ale carui clauze au afectat ulterior inclusiv Romania

23 august 1944- Reorientarea din politica externa romaneasca in al doilea razboi mondial, iesirea din alianta cu Germania si alaturarea coalitiei Natiunilor unite, "intoarcerea armelor"; demiterea si arestarea maresalului Ion Antonescu

In timpul regimului comunist, 23 august devine zi nationala a Romaniei, intrucat partidul comunist si-a arogat rolul principal in actul de la 23 august, desi in realitate rolul comunistilor a fost minor. Ziua de 23 august era sarbatorita cu mare fast, mai ales cu ocazia aniversarilor "rotunde"

23 august 1981- Un eveniment mai putin cunoscut si, cu siguranta, extrem de putin mediatizat: In localitatea hunedoreana Pui, un grup de tineri a deturnat un autobuz de navetisti, luand pasagerii ostatici si cerand ultimativ autoritatilor comuniste o suma de bani si un elicopter de Crucea Rosie pentru a parasi tara. Autoritatile gestioneaza criza intr-o maniera catastrofala si totul se incheie cu o baie de sange. Pasagerii supravietuitori carnagiului de la Padurea verde, Timisoara sunt intimidati si terorizati de lucratorii Militiei si Securitatii. De asemenea, destinul celor trei tineri neinspirati si, pana la urma iresponsabili este tragic...

Semnale

Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu, Series Historica, LII, 2013, Supliment

http://www.historica-cluj.ro/menu/Supliment2013.php


Revista de Științe Politice, No. 37-38, 2013

http://cis01.central.ucv.ro/revistadestiintepolitice/files/revistadestiintepolitice37.pdf


Analele Universității din Craiova. Seria istorie, Nr. 1(23), 2013

http://www.istoriecraiova.ro/

Intrebari scurte, raspunsuri scurte, preferinte ...

- Cartile tiparite sau electronice?
- Tiparite
- Istoria scrisa pornind de la documentele de arhiva sau pe baza marturiilor orale?
-Si una si cealalta.
-Teatrul sau filmul?
-Ambele.
-Teatrul sau opera?
-Teatrul.
-Dostoievski sau Tolstoi?
-Dostoievski.
- Mario Vargas Llosa sau Gabriel Garcia Marques?
-Mario Vargas Llosa.
- Hugo sau Balzac?
- Hugo.
-Yasunari Kawabata sau Haruki Murakami?
-Ambii.
-''Dracula'' de Bram Stocker sau ''Frankenstein'' de Mary Shelley?
-Și una și alta...
-Rock sau hip-hop?
-Evident, rock.
-Muzica populara sau new wave?
-New Wave.
- Jazz sau muzica clasica?
-Muzica clasica.
- Beethoven sau Mozart?
-Ambii.
-Rachmaninov sau Ceaikovski?
-Ambii.
-Deep Purple sau Led Zeppelin?
-Deep Purple.
-Judas Priest sau Iron Maiden?
-Iron Maiden.
.............
-Monarhie sau republica?
- Imi este indiferent, atata vreme cat exista o democratie veritabila functionala. In cazul Romaniei, este clar ca as opta categoric pentru monarhie, forma de guvernamant republicana fiind o farsa, impusa cu forta...

29 iunie 1941

29 IUNIE 1941...POGROMUL DE LA IASI.

O zi neagra in istoria contemporana a romanilor. Mii de evrei (numerosi copii) au fost ucisi de catre ''brava'' armata romana si mai ales de populatia civila romaneasca, care manipulata de propaganda regimului Antonescu, era insetata de sange de "jidov". Masacrele de pe strazile urbei moldave, din curtea Chesturii de politie si apoi episodul cu "trenurile mortii" dezavaluie, fara putinta de tagada, latura criminala si antisemita a regimului antonescian. Nu mai adaug aici ce s-a intamplat la Odessa, in Transnistria sau in alte locuri din Moldova.(Admit ca, tanar liceean fiind, l-am apreciat pe maresal pentru anticomunismul sau). Daca nu ne asumam ororile trecutului, daca nu recunoastem faptul ca am fost uneori calai pentru altii (nu doar victime), nu vom putea deveni o natie demna de respect in lume. Felicitari sincere profesorului Adrian Cioflâncă pentru zbaterile sale!
As mai adauga ca in primul rand sunt om, abia apoi sunt roman...

Din propriile glume, bancuri şi...altele

Singurul lucru sigur astazi este tocmai faptul ca totul este foarte nesigur...

Un sport foarte popular, practicat azi de tot mai mulţi amatori, dar cu foarte mult profesionalism: săritul peste cal... (25 iunie 2013)

Dicţionar:

CAPABIL= însuşirea capului de a fi abil. (20 iunie 2013)



De ce sunteţi aşa plouaţi?...Afară-i soare!


La examen:
Profesorul: Va rog sa spuneţi ceva despre Ho Chi (Şi) Min.
Studentul: Îmi permiteţi să încep cu oricare dintre ei?... (3 decembrie 2011)


Coreea de Nord ţara ''dimineţilor liniştite''?...Mai degrabă, ţara dimineţilor lihnite, mai ales după epidemiile de foamete din ultimii 15 ani... (6 decembrie 2011)


Sunt oameni care în viaţa lor au pus mâna doar pe câteva cărţi: o carte de colorat, cartea de telefoane, cartea de joc şi, eventual, cartea de debit... (iunie 2013)

Valoarea reprezintă cee ce mediocritatea nu recunoaste si ceea ce respinge mereu... (16 august 2011)


Ştiaţi că....Ali BABA îl avea soţ pe Toma Ali MOŞ?... (5 august 2011)


La înscrierea pentru concursul de admitere a odraslei, un părinte a scris pe dosar''tacsa'', în loc de taxă... A, probabil se referea la femininul de la "tac-su" (taică-său), adică la mama băiatului... (4 august 2011)


Regimul comunist....Stare de necesitate... Un miliţian observă câţiva studenţi strânşi laolaltă:
"Mă, ia dispersaţi-vă voi imediat!!....Pe cine asteptati aci?..."
" Pe Godot, tovarăşe miliţian!"
" Aha... Tot un duşman de clasă!.. Las' că o să îl înhaţ eu şi pe ăla!" (28 martie 2012)


...Într-un magazin de accesorii vestimentare pentru bărbaţi, vânzătorul Ion,tocmai ronţăia înfometat un covrig. Deodată, e întrebat de un amic care îi trece pragul:
-Papi,Ioane?...
-Nu, avem doar cravate!Nu ţinem papioane!
P. S. : În 1990 acest Ion era, se pare, susţinător înfocat al tizului sau, Ion Iliescu si nu putea ţine în magazin papioane (purtate frecvent de Ion Raţiu)...
(28 august 2012)

Dicţionar: conaş= un con de mici dimensiuni


... Cu şi despre miliţieni:
Un miliţian abordează un tânăr care-i părea un pic mai...supect:
- Tovarăşe, de unde eşti?
-Băicoi!
-Nenorocitule, te-ai ars! Înfunzi puşcăria! M'ai înjurat şi asta e sfidare la adresa unui reprezentant al forţelor de ordine din România socialistă! (10 iulie 2012)


Din ciclul "Elevii spun lucruri trăsnite"...La ora de limba română:
-D-na profesoara, corect este să se spună laptate, nu lactate...
-Cum adică?!!
- Păi se spune lapte, nu lacte... (6 iulie 2012)


...Se povesteşte că pe undeva, prin Valea Jiului, o familie de romi şi-a botezat cele trei fiice, care au văzut lumina zilei in 1990, 1991 si respectiv, 1999, Mineriada I, Mineriada II si respectiv, Mineriada III. Pentru primele doua născute, se pare ca naş de botez a fost un anume Iliescu... (Numele mineriada a fost preluat dintr-o veche scenetă a grupului Divertis) (3 iulie 2012)


Ştiţi bancul cu Ceauşescu şi NATO?...Preşedintele RSR "n-a torelat (sic!) amestecul imperialiştilor ce urmăreau încălcarea independenţii, suveranităţii şi integrităţii României socialiste!" (25 iunie 2012)


-Care este culmea aroganţei?
- Folosirea unui parfum Arrogance. (22 iunie 2012)


Dicţionar:
ingerinţă= acţiunea de bravadă şi în acelaşi timp puţin iresponsabilă de a te aventura afară pe un ger de crapă pietrele (19 iunie 2012)

-Ce este o pensiune?
- Un stabiliment pentru pensionari...
(17 iunie 2012)

- Care este femininul substantivului loz?
- Loază! (14 mai 2012)


-Ce este un ciocoi?
-Un cioc mare... (3 decembrie 2012)

DICŢIONAR: papanaş= produs alimentar servit de naş (15 decembrie 2012)


Un domn din Ardeal, într-un sat din Oltania...
- Unde este Ion? a întrebat domnul pe soţia gazdei?
- Ion se duse acu' o oră până la Ioana şi la Maria.
La care, oaspetele mirat:
-No, d-le dragă...Apăi pe cine o sedus Ion?.. (7 februarie 2013)


Un ardelean se plimba prin Iaşi şi a zărit un localnic pe care l-a întrebat:
- Pe unde aş putea ajunge şi eu pe Copou?
- Pi colo!
- No, d-le dragă. Da' amu eu te-am întrebat cum ajung acolo nu ce meserie ai dumneata... (februarie 2013)


De la un fapt real:
Cică, în ziua de 5 martie 1953, prin Oltenia, un conţopist se întoarce acasă de la lucru şi îi spune abătut nevestei:
-Mărie, e jale mare, muri tata!
-Ce spui, Ioane?...
- Da Mărie, muri Tata Stalin...
-Fiţ-ar Stalin al dracu'! Mă şi speriaşi, crezui că muri tac'tu! (5 martie 2013)

Profesorul:
- Domnule student, definiţi statul.
- Statul degeaba, domnule profesor?... (15 martie 2013)


Până şi de la neoameni am avut ce învăţa...Am învăţat că trebuie să fiu mereu om... (25 martie 2013)


La ora de muzică, profesorul:
- Vă rog să urcaţi cu un ton
- Domnule profesor nu îmi aduceţi aminte de peşte că imi e foame! (aprilie 2013)

-Cum se numesc locuitorii din Hobiţa?
-Hobiţi (mai 2013)


- Care este culmea lecturii?
- Să citeşti la Paşti "Un colind de Crăciun", iar la Crăciun "O făclie de Paşte" (februarie 2013)

Imbecilizare= actiunea de a sechestra pe cineva intr-un beci, sau claustrare autoimpusă intr-un beci (9 mai 2013)


Un moldovean s-a întâlnit cu trei olteni. La un moment dat, doi dintre olteni s-au făcut nevăzuţi.
-Dar unde au plecat dânşii? îl întreabă moldoveanul pe olteanul cu care a mai rămas, mirat de dispariţia neaşteptată a celor doi.
- Nu ştiu, dar fură aci! a răspuns al treilea oltean.
- Vaii, dar dânşii sunt hoţi?? (2 iunie 2012)


- Când îşi sărbătoreşte Copilu' Minune ziua onomastică?
- Pe 1 iunie. (1 iunie 2013)


Costică si Ilie se intalnesc la crâşmă:
- Mă, dar mirosi de la o poşta a ceapă, spune iritat Ilie.
- Păi a ce ai vrea să miros mă, a usturoi?? Că ceapă am mâncat. (30 mai 2013)


O situaţie tragicomică verosimilă de prin anii '80 în Republica Socialista România.
Medicul i-a prescris unui domn cu severe probleme stomacale un regim alimentar foarte strict. După un timp, domnul cu pricina se întâlneşte cu un vecin şi izbucneşte:
- Nu mai suport regimul!!! E GROAZNIC!
A doua zi însă, bietul bolnav se trezeşte dus la sediul Securităţii. Întreabă uimit:
- Dar ce caut eu aici?.. cred că e o eroare!
- Nu e absolut nicio eroare, i-a replicat imediat un tip cu haină de piele...Si mai faci si pe prostul cu noi, mai omule! Nu ai vorbit tu ieri regimul de rau? (28 mai 2013)

Aclimatizare cultural-spirituală...
Pentru a mă răcori, citesc vara Saul Bellow, "Iarna decanului", iar ca să mă încălzesc, iarna vizionez "O vară de neuitat", în regia lui Lucian Pintilie. (21 mai 2013)

LUCRURI PARADOXALE SI STRANII, dar verosimile:
Sa existe intr-un oras:
- cantina saracilor pe strada Prosperităţii
- ospiciul pe strada Sapienţei
- azilul de bătrâni pe strada Tinereţii
- un stabiliment de boli incurabile contagioase pe strada Tămăduirii
- sediul unei organizatii separatiste, pe Strada Unirii
- filiala locala a unui partid de orientare neonazista sau comunista pe strada Libertatii
- casa de rugaciune a martorilor lui Iehova situata vis a vis de cea mai rau famata carciuma de pe strada Berariei
- cazinoul pe Strada Virtutii
- casa de toleranta pe strada Inocenţei. (13 mai 2013)

Doi prieteni flecareau intr-un bar despre cel mai tare neam din lume. Unul dintre ei, foarte nationalist:
- Neamul romanesc e cel mai tare...
-Ne-am (neam) dat naiba... (12 mai 2013)


Un oltean la un restaurant din Ardeal:
- Şefu' un pireu cu cotoi aş vrea şi eu! Chelnerul mirat si speriat în acelaşi timp:
- Ne pare rău, dar nu servim pisici! (mai 2013)

Medicul:
-D-le, dar sunteţi cam sedentar
-D-le doctor, dar am trecut la viaţa sedentară încă din neolitic... (mai 2012)


La ora de literatură universală:
- Despre ce este vorba în capodopera lui Edgar Poe, Prăbuşirea Casei Usher?
- Despre o casă aflată într-o zonă seismică. (martie 2012)

-Aţi citit Maestrul şi Margareta?
- Mă scuzaţi, dar nu am avut timp de ambele. (iunie 2012)

La şcoală, profesorul de limba română întreabă:
-Care este pluralul substantivului "câmp!"?
-Câmpi, răspunde Ionică.
-Răspuns de nota 2! Corect este "câmpuri".
-Nu e adevărat, dle profesor, continuă cu îndărătnicie Ionică...Pentru că se spune "imi vine sa îmi iau câmpii"(nu câmpurile) şi "bate câmpii"(nu câmpurille), atunci când cineva vorbeşte mult pe lângă subiect...

Link www.memoria.ro

Puteti lectura articolul cu amintirile personale legate de decembrie 1989 si pe site-ul memoria.ro.

http://www.memoria.ro/marturii/primim_de_la_cititori/amintiri/a_fost_odata%E2%80%A6decembrie_1989/66854/

Românii în Istoria Europei, vol. I

Recent a fost publicat la Editura "Cetatea de Scaun" din Târgovişte volumul intitulat "Românii în Istoria Europei", având coordonatori pe Marusia Cârstea şi Sorin Liviu Damean.

Accesând linkul de mai jos, obţineţi mai multe informaţii legate de această apariţie editorială, inclusiv lista contributorilor şi cuprinsul volumului.


http://www.cetateadescaun.ro/ro/magazin/produs/istorie/romAcnii-Arn-istoria-europei-volumul

Conferinţă internaţională la Craiova (10-13 aprilie)

Între 10 şi 13 aprilie 2013, Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale al Universităţii din Craiova şi Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" organizează conferinţa internaţională Politică. Diplomaţie. Cultură


Detalii legate de eveniment obţineţi accesând link-ul de mai jos:

http://conference.aman.ro/pdc/conferinta_ro.html

IMPRESII DE LECTURĂ Peter Molloy, Lumea dispărută a comunismului. O istorie orală a vieţii cotidiene în spatele cortinei de fier

IMPRESII DE LECTURĂ


Peter Molloy, Lumea dispărută a comunismului. O istorie orală a vieţii cotidiene în spatele cortinei de fier [Editura RAO, Bucureşti, 2012, traducere din limba engleză de Cristina Vîlceanu, 251 p.]

Editura RAO a avut iniţiativa de a publica în limba română lucrarea lui Peter Molloy, The Lost World of Communism (BBC Books, 2009). Fundamentat exclusiv pe surse orale, volumul se constituie într-o contribuţie istoriografică valoroasă şi originală. El reprezintă un util instrument de lucru pentru specialistul preocupat de istoria veacului al XX-lea în general şi de istoria recentă în special.
Totodată, cartea are meritul de a facilita cunoaşterea de către publicul larg a unor aspecte mai puţin explorate legate de istoria comunismului, începând cu momentul instalării brutale, la adăpostul şi cu sprijinul Armatei Roşii, până la implozia regimurilor comuniste în Europa Centrală şi de Răsărit.

Pentru numeroşi specialişti, istoria imediată, trecutul valorificat prin mijlocirea izvoarelor orale prezintă serioase avantaje faţă de istoria oficială, considerată un reflex al dicursului oficial, al discursului puterii. Mărturiile individuale ar oferi o percepţie mai verosimilă asupra evenimentelor. Deseori, pentru a legitima un regim totalitar sau autoritar, scrisul istoric a fost instrumentalizat, mitizat şi pus în slujba politicului, trebuind să furnizeze credibilitate, respectabilitate şi autoritate puterii politice. De asemenea, puterea politică a dispus adesea rescrierea istoriei în funcţie de propriile interese, procedând la escamotarea realităţii, la mistificări grosolane.

În această privinţă, unul dintre cele mai grăitoare exemple din istoria recentă este masacrul de la Katyn, din primăvara anului 1940. Ani la rând, Kremlinul a refuzat să îşi asume această crimă împotriva umanităţii, aruncând asupra Germaniei responsabilitatea pentru atrocităţile comise de NKVD împotriva celor 20.000 de rezervişti polonezi. Aşadar, până în anii ’90, istoria oficială a consemnat că naziştii erau cei vinovaţi. De asemenea, istoriografia română din timpul comunismului cu puternice accente naţionaliste al lui Nicolae Ceauşescu, a acreditat ideea că pogromul de la Iaşi, din iunie 1941, căruia i-au căzut victime câteva mii de evrei (inclusiv femei şi copii, ucişi cu sălbăticie) a fost opera Wehrmacht-ului. În realitate, autori ai pogromului au fost armata română şi populaţia civilă românească. Din nefericire, tendinţele de a nega existenţa Holocaustului în România s-au perpetuat şi astăzi. Este meritul incontestabil al unor istorici tineri, precum Adrian Cioflâncă, care au demonstrat, inclusiv uzitând de metodele arheologiei contemporane, implicarea autorităţilor române în Holocaust în cel de al doilea război mondial.

Graţie motivelor enunţate mai sus, mărturiile orale pot fi caracterizate de o mai mare imparţialitate, mai ales când este vorba de subiecte atât de sensibile, precum totalitarismul, în general, şi comunismul, în special. Totuşi, istoria orală şi memoriile trebuie privite, la rândul lor, cu anumite rezerve. Nu întotdeauna şi în orice împrejurare memoria participanţilor la evenimente s-a păstrat nealterată. Ea nu izbuteşte mereu să redea faptele cu acurateţea necesară. Însă, în acestă eventualitate, nu mai vorbim, de regulă, despre o subiectivitate rea, precum în cazul istoriografiei oficiale a totalitarismului de extrema stângă. Aceasta din urmă recurgea cu bună ştiinţă la denaturarea, la falsificarea trecutului.

Lucrarea Lumea dispărută a comunismului... analizează, din multiple unghiuri, crâmpeie de viaţă cotidiană din trei ţări ale Europei central-răsăritene, sovietizate şi satelizate: Germania de Est, Cehoslovacia şi România. Interviurile realizate cu martori-cheie, aparţinând structurilor puterii comuniste şi poliţiei politice (STASI, St. B. , Securitate) se îmbină logic cu cele acordate de victimele represiunii, ori de urmaşii acestora. Metoda de abordare, de construire a elaboratului ştiinţific, a scriiturii este foarte inspirată, îngăduind cititorului să distingă între două concepţii de multe ori diferite asupra evenimentelor.

Titlurile capitolelor au fost judicios alese, ele punând în lumină diferite paliere ale vieţii cotidiene în comunism. Interesul pentru un asemenea subiect este justificat, date fiind numeroasele constrângeri, de felurite tipuri, ce lezau libertăţile şi drepturile individuale. Din aceste considerente, viaţa cotidiană în comunism este total diferită de viaţa cotidiană în capitalism.

Ne-a atras în mod special atenţia capitolul intitulat sugestiv „Ghetourile zeilor” (pp. 36-56), datorită asocierii a doi termeni aparent antinomici. Autorul a optat pentru respectiva sintagmă pentru a scoate în evidenţă autoclaustrarea deplină, lumea ermetică a elitelor comuniste din Republica Democrată Germană (R. D. G.) şi România, care se ghidau după principii de castă. Nomenclatura comunistă dispunea de propriile vile, situate în zone izolate, de propriile magazine, în care se găseau din belşug tot soiul de produse, precum şi de case de vacanţă ascunse de ochii cetăţenilor obişnuiţi. Aceasta în condiţiile în care ideologia comunistă clama egalitatea tuturor. Chiar dacă elitele comuniste nu se confruntau cu lipsurile ce afectau majoritatea populaţiei, liderii comunişti duceau o existenţă de multe ori monotonă şi anostă. Viaţa lor se derula după anumite tipicuri: „Ca şi familia Ceauşescu, elita politică a Germaniei de Est s-a bucurat de un tratament special. Începând cu 1960, liderii comunişti, familiile şi personalul acestoraau locuit împreună într-un loc izolat şi bine păzit, într-o pădure, la nord de Berlin. Această aşezare rezidenţială a elitei, Waldsiedlung Wandlitz, la vreo doi kilometri de oraşul Wandlitz, era înconjurată de un zid lung de opt kilometri şi înalt de doi metri, cu turnuri de pază plasate la intervale. Pentru a proteja aşezarea de ochii trecătorilor, erau plantaţi copaci şi rododendroni uriaşi” (p. 48).

Capitolul al treilea, intitulat simplu şi concis „Procese şi pedepse”, este, în opinia noastră, cel mai cutremurător din întregul volum. Autorul a redat cu meticulozitate mărturiile Erikăi Riemann, ale Janei Horakova-Kanski şi ale Ursulei Rumin (pp. 58-73). Erika Riemann, arestată după ce desenase cu rujul un arc peste mustaţa lui Iosif V. Stalin (al cărui portret se găsea pretutindeni în Germania de Est şi în celelalte state aflate în sfera de influenţă sovietică), îşi amintea: „[…] Interogatoriile aveau întotdeauna loc noaptea. Ţineau ore în şir şi nu înţelegeam despre ce era vorba. Trebuia să stau pe scaun; nu mi se permitea să vorbesc ori să mă mişc. De câte ori îmi întorceam capul într-o parte, eram pocnită peste faţă sau lovită în spate. Întotdeauna îmi puneau exact aceleaşi întrebări. Dacă nu primeşti ore în şir nimic de băut sau de mâncat eşti foarte obosit şi ajungi la punctul în care adormi, dar trebuia să continui să stai drept. Toate astea te aduceau pe punctul de a ceda nervos. La sfârşit am mărturisit totul, chiar dacă nu făcusem nimic. A trebuit chiar să admit că făceam parte din rezistenţa nazistă. Mărturiseşti tot ce vor să audă, pentru că tot ce vrei este să te întorci în celulă şi să dormi puţin.”

Ursula Rumin a fost răpită de pe stradă, din Berlinul de Est, în 1952, iar apoi internată timp de doi ani într-un lagăr de la Vorkuta, Siberia. În toată această perioadă, familia sa nu a primit de la autorităţi nicio ştire.
Dar cea mai sfâşietoare mărturie aparţine, cu siguranţă, Janei Horakova-Kanski, fiica uneia dintre cele mai cunoscute victime ale opresiunii comuniste din Cehoslovacia, Milada Horakova. Milada Horakova a fost singura femeie executată în urma proceselor-spectacol, de tip stalinist în Cehoslovacia. Membră marcantă a rezistenţei antinaziste din această ţară, a fost arestată de Gestapo. Însă, poate în mod paradoxal, nu poliţia secretă nazistă a ucis-o, ci tocmai conaţionalii săi comunişti, care executau servil ordinele primite de la Moscova. A fost condamnată la moarte, în pofida intervenţiilor în favoarea sa ale unor personalităţi marcante, precum Albert Einstein, Winston Churchill şi Eleanor Roosevelt. Jana Horakova, care avea doar 16 ani când s-a petrecut tragedia, a păstrat, desigur, ultima scrisoare primită de la mama sa, scrisoare ce se constituie într-un foarte emoţionant şi impresionant testament spiritual: „Draga mea copilă, nu trebuie să te înspăimânţi, nici să nu fii tristă la gândul că nu mă mai întorc. Încearcă, fiica mea să priveşti viaţa ca pe un lucru serios de la o vârstă fragedă. Viaţa este grea, nu te răsfaţă, pentru fiecare mângâiere există zece lovituri. Mai bine să te obişnuieşti cu asta imediat şi să nu cedezi. Hotărăşte să lupţi cu ea. Ai curaj şi obiective clare şi vei triumfa asupra vieţii […].” (p. 67)

În lucrarea sa, Peter Molloy nu a omis nici să portretizeze „eroii clasei muncitoare”, precum Rudolf Vasilco, un fel de omolog cehoslovac al faimosului Alexei Stahanov. În capitolul „Tineretul socialist”, Nicu Covaci, liderul legendarei formaţii rock româneşti, Phoenix a rememorat maniera originală şi inedită în care a reuşit, alături de colegii săi, să părăsească ţara în 1977. În România lui Nicolae Ceauşescu, calitatea traiului începea să se deterioreze tot mai mult după cutremurul din martie. Totodată, relatările lui Toni Grecu şi Silviu Petcu, de la Divertis se leagă de ceea ce am putea numi, îngăduindu-ne să utilizăm o licenţă, rezistenţa prin umor. Într-o scenetă interpretată în anul 1983, personajul Ileana Cosânzeana a fost rebotezat (din motive lesne de înţeles, întrucât Ileana semăna izbitor de mult cu Elena şi se intenţiona astfel evitarea unui sacrilegiu) Maria Cosânzeana. Această amuzantă improvizaţie a stârnit hazul publicului. Cu alt prilej, cei de la Divertis şi-au încheiat momentul umoristic astfel: „Aşa că cei doi bătrâni au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, reconfirmând vechiul proverb românesc: Viaţa lungă duce la sărăcie”. (p. 126) Aluzia este cât se poate de transparentă şi nu necesită comentarii suplimentare.

Autorul a surprins şi a subliniat caracterul ateu al ideologiei comuniste, ce se voia o religie laică, cu pretenţii de universalitate, substituindu-se astfel creştinismului. În acest context el a adus just în discuţie pe „oamenii care l-au abolit pe Dumnezeu” (pp. 129-144). Nu putea lipsi într-o asemenea lucrare un capitol consacrat poliţiei politice şi altul destinat disidenţilor, fiind evidenţiate atât punctele de vedere ale celor urmăriţi şi oprimaţi, precum Wolfgang Welsch, în R. D. G., Vasile Paraschiv, în România, Vaclav Havel, în Cehoslovacia, cât şi ale opresorilor, precum Peter Haak, în R. D. G. şi ale exponenţilor nomenclaturii comuniste, ca Milos Jakes, în Cehoslovacia, sau Günter Schabowski, în R. D. G..

Prin controlul exercitat asupra natalităţii, regimul comunist s-a infiltrat brutal inclusiv în viaţa intimă a cetăţenilor, controlând-o cu stricteţe. Aşadar, paginile despre politica anti-avort a regimului Ceauşescu sunt binevenite. (p. 161-171). Autorul a intervievat atât medici (Adrian Sângeorzan, Ion Pătraşcu), cât şi femei aparţinând diferitelor categorii socio-profesionale care au suferit, mai mult sau mai puţin, din pricina politicii pronataliste a regimului (Daniela Drăghici, Ancuţa Timiş, Paraschiva Neagu). Mărturia Martei Puscova (pp. 176-179), femeie de etnie romă din Cehoslovacia, care a suferit o operaţie de sterilizare pentru a nu putea da naştere mai multor copii ne dezvăluie practici similare cu cele naziste.

Ne-am străduit să schiţăm doar o parte dintre cele mai importante aspecte ale vieţii cotidiene în timpul regimului comunist, „zugrăvite” cu talent şi inspiraţie de către Peter Molloy în Lumea dispărută a comunismului... Nădăjduim că aceste impresii personale vor oferi un imbold tuturor celor interesaţi de o lectură agreabilă şi deopotrivă utilă. Şi nutrim de asemenea speranţa că lumea evocată în volum a dispărut odată pentru totdeauna...

NOTE DE LECTURĂ: JOHN STEINBECK, "Jurnal rusesc"

John Steinbeck, Jurnal rusesc, (Editura RAO, Bucureşti, 2010, versiunea românească, traducere de Petru Iamandi, 250 p.)

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, John Steinbeck, ne propune o lucrare deosebit de interesantă, pe care am putea să o încadrăm aşa-numitei literaturi de frontieră. Este vorba de aceeaşi specie care l-a consacrat în peisajul literar pe renumitul disident Alexandr Soljeniţîn, dar care a fost abordată şi de scriitorul român, Panait Istrati. Într-o manieră similară cu Steinbeck, Istrati a conceput Spovedania unui învins tot în urma unei călătorii în patria comunismului mondial, Uniunea Sovietică, însă cu 20 de ani mai devreme. Titlul operei lui Istrati releva dezamăgirea profundă a scriitorului român, care încă de la sfârşitul anilor ’20 ai veacului trecut a realizat că societatea sovietică era departe de a întruchipa un paradis terestru, un tărâm al făgăduinţei (după cum triumfalist proclama), realităţile din U. R. S. S. sugerând de fapt contrariul.

În schimb, John Steinbeck a optat pentru un titlu neutru, tinzând să se detaşeze emoţional de cele observate şi consemnate în timpul sejurului său. La fel ca O zi din viaţa lui Ivan Denisovici şi, în special, Arhipelagul Gulag, dincolo de valoarea incontestabilă pe care o prezintă ca operă beletristică în sine, Jurnalul rusesc se constituie deopotrivă într-o sursă istorică demnă de luat în considerare, mai cu seamă dacă avem în vedere calitatea de martor a autorului.

Scriitura este susţinută de fotografiile realizate de însoţitorul autorului, Robert Capa, chiar dacă „aparatul de fotografiat este un instrument de temut, iar cel care îl manevrează e suspectat şi supravegheat la fiecare pas”. (p. 8) De fapt, în urma unei atente cercetări a fotografiilor, autorităţile sovietice nu le vor restitui pe toate celor doi americani cu prilejul plecării.

Contextul internaţional în care a avut loc vizita de o lună a lui Steinbeck în U. R. S. S. era marcat de escaladarea tensiunilor în raporturile Est-Vest, pe fondul declanşării războiului rece. Conflictul ideologic ce ameninţa chiar să degenereze într-o confruntare armată violentă era deja o realitate indiscutabilă în luna august 1947. "Speechul" lui Winston Churchill de la Universitatea Fulton, replica promptă şi dură a lui Iosif Stalin, Telegrama lungă din 1946 a lui George Kennan (diplomat american tocmai la Moscova), evenimente urmate de Doctrina Truman şi Planul Marshall, un an mai târziu, au condus la o distanţare ireversibilă între Kremlin şi Casa Albă. În septembrie 1947, la foarte scurtă vreme după ce Steinbeck a revenit din călătorie, Moscova a iniţiat înfiinţarea Cominformului după ce, în 1943, pentru a câştiga bunăvoinţa aliaţilor săi occidentali din coaliţia Naţiunilor Unite, consimţise asupra dizolvării Cominternului.

Scriitorul şi-a „avertizat” cititorul în privinţa intenţiilor sale încă din primele pagini ale Jurnalului. Finalitatea operei sale nu este nici să evidenţieze şi să condamne ororile stalinismului, cum procedase (magistral dealtfel) Soljeniţîn, nici să demitizeze regimul comunist de tip sovietic (precum Panait Istrati). Scopul lui Steinbeck nu este acela de a reliefa liniile directoare ale politicii externe a Uniunii Sovietice sau caracteristicile doctrinei strategice sovietice. Scriitorul îşi justifică opţiunea apreciind că oricum, opinia publică americană era suprasaturată de aceste aspecte : „Situaţia ne făcea să credem că existau unele lucruri despre care nu scria nimeni şi tocmai acestea erau lucrurile care ne interesau cel mai mult. Cu ce se îmbracă oamenii de acolo? Ce mănâncă la cină? Dau petreceri? Ce fel de alimente există acolo?...” (p. 6) Aşadar, ceea ce îi captează atenţia este viaţa cotidiană a sovieticilor, specificitatea acesteia, ceea ce îi individualizează pe ruşi şi pe alte popoare din U. R. S. S. în raport cu alţii. Este interesantă şi maniera în care unii americani obişnuiţi sau oameni de afaceri îi percepeau pe sovietici: „Un domn în vârstă a înclinat din cap spre noi şi a zis: Vă vor tortura, asta vor face; vă vor arunca în fundul unei temniţe şi vă vor tortura. Vă vor chinui şi vă vor înfometa până veţi spune tot ce vor ei.” (p. 9) Aceste temeri puteau fi întemeiate dacă luăm în considerare teroarea generalizată instituită de Stalin. În rândul oamenilor de afaceri americani, este evidentă ostilitatea puternică şi nedisimulată faţă de comunism: „...Luaţi şi câteva bombe cu voi, ca să aveţi ce arunca peste ticăloşii ăia de comunişti!” (p. 9), cuvinte ce demonstrează foarte limpede tensiunile insurmontabile dintre superputeri. La nivel oficial, competiţia era deosebit de acerbă şi datorită spionajului în domeniul tehnologic, monopolul atomic american avea să înceteze în 1949.

John Steinbeck a descoperit în Uniunea Sovietică un popor şi o societate care se străduiau din răsputeri să se refacă după război, intensificându-şi eforturile de reconstrucţie, să şteargă urmele devastărilor incomensurabile ale războiului. Reţelele de transporturi şi comunicaţii erau distruse aproape complet, iar avioanele ce deserveau zborurile de pasageri erau uzate atât fizic, cât şi moral. Distrugerile războiului lăsaseră serioase amprente pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice, mai puţin în Gruzia. Tocmai din acest motiv, această republică sovietică a cunoscut, în opinia autorului, o oarecare prosperitate. Ni se pare oarecum straniu faptul că traiul sătenilor din câteva colhozuri vizitate (chiar din Ucraina) era prezentat de scriitorul american ca destul de tihnit, ţinând cont că doar cu aproximativ 15-17 ani în urmă, în Ucraina se petreceau cumplite atrocităţi în timpul foametei organizate de statul criminal sovietic. În alte împrejurări, sesizăm completa lipsă de compasiune faţă de prizonierii germani care erau constrânşi să presteze munci în folosul comunităţii. Totuşi, nu îl puteam acuza pe Steinbeck de rea-credinţă, întrucât a încercat mereu să păstreze un ton şi o atitudine neutre, cât mai imparţiale. Sunt interesante, în acest context, discuţiile cu localnicii, în care încearcă să explice pe înţeleul tuturor funcţionarea sistemului de guvernare american, care nu îngăduia monopolizarea puterii de către o persoană sau un grup de persoane. Astfel, democraţia era salvată.

Foarte inspirat, Steinbeck a observat critalizarea unui cult al personalităţii lui Iosif Stalin, de care nu se mai bucura niciun conducător contemporan: „Nimic din ce se întâmplă în Uniunea Sovietică nu scapă ochiului de ghips, de bronz, de ulei sau brodat al lui Stalin. Portretul lui e prezent nu numai în fiecare muzeu, ci în fiecare sală a fiecărui muzeu. Statuia lui mărşăluieşte în faţa tuturor clădirilor publice. Bustul lui străjuieşte toate aeroporturile, gările şi autogările. Bustul lui este prezent de asemenea în toate clasele dintr-o şcoală şi de multe ori portretul lui se găseşte chiar în spatele bustului. În parcuri, Stalin stă pe o bancă de ghips şi discută diverse probleme cu Lenin. Figura lui este brodată de şcolăriţe la orele de lucru manual. Magazinele vând milioane şi milioane de portrete ale lui şi fiecare familie are cel puţin unul...În timpul ceremoniilor, tablourile lui Stalin depăşesc orice limită raţională. Ajung până la o înălţime de opt etaje şi la o lăţime de 15 metri. Pe fiecare clădire publică există astfel de portrete-monstru.” (p. 62-63). Stalin era aşadar omniprezent, omnipotent şi omniscient. Dealtfel, de un cult al personalităţii de o anvergură similară se vor bucura mai târziu doar Nicolae Cauşescu, în România, şi mai ales Mao Zedong şi Kim Ir Sen, în China, respectiv Coreea de Nord.

Concluzionând, lucrarea Jurnal rusesc, de John Steinbeck, reprezintă o lectură plăcută şi plină de substanţă, un util instrument de lucru pentru istoricul preocupat de istoria contemporană şi de istoria comunismului, dar şi pentru publicul larg interesat de aceste aspecte.

SFERA POLITICII, nr. 1 (173)/ 2013. Comunism şi postcomunism în România. Două decenii de analiză politică

Număr aniversar al prestigioasei reviste, publicat cu sprijinul financiar al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Contributori:

Louis Ulrich
Stelian Tănase
Steve Samson
Mihai Chioveanu
Sabin Drăgulin
Romulus Brâncoveanu
Lavinia Stan
Dan Pavel
Adrian Cioroianu
Alexandru Radu
Cecilia Tohăneanu
Ruxandra Ivan
Alina Hurubean
Cristina Preutu
Ilarion Ţiu
Ionela Băluţă
Tudor Pitulac
Hadrian Gorun
Mihai Bogdan Popescu
Tatjana Vukelić

Puteti accesa numărul în format PDF, urmând linkul:

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_173.pdf

Apariţii editoriale

ANALELE BANATULUI, Arheologie-Istorie, Serie Nouă, nr. XX, 2012

http://www.muzeulbanatului.ro/index.php?page=publicatii&cid=6&scid=443#down


STUDIA UNIVERSITATIS PETRU MAIOR HISTORIA, 12

http://www.upm.ro/cercetare/studia_historia/docs/revista/studia_12.pdf