joi, 14 septembrie 2017

Amintiri din copilărie. Universitatea Craiova- o iubire eternă...


    Iubesc echipa de fotbal Universitatea Craiova de mic copil, mai precis, de prin 1983-1984, din perioada ei de glorie. De fapt, după 1984, a început un declin, cel puțin pe plan internațional. Pot afirma că, până în acest moment, este singura iubire care a corespuns exigențelor mele și care nu m-a dezamăgit niciodată...Sau aproape niciodată. Ori, dacă m-a dezamăgit,a fost ceva vremelnic și, după vreun răstimp scurt de supărare, am revenit mereu lângă această frumoasă formație. De ce Universitatea Craiova? În primul rând pentru că a fost, prin excelență, echipa anti-sistem în timpul regimului comunist, simbolul nonconformismului în fotbalul de la noi. La 4-5 ani, eram convins că portarul joacă rolul cel mai important. De aceea, eram tare bucuros și mândru când tata mă striga uneori Silvică (de la numele legendarului portar al Craiovei și al naționalei României, Silviu Lung). Bunica chiar îmi cususe pe un tricou un număr 1... Îmi aduc aminte și că la sfârșitul nefericitului meci, din deplasare, din 1984, cu Zeleznicear Sarajevo, din Cupa UEFA, aveam ochii în lacrimi. La școală, în clasele primare, în afară de mine, de colegul și prietenul Vlad, și încă vreo 2 colegi,ceilalți erau fani ai Stelei, echipa la modă după câștigarea C.C.E, în 1986. Îmi plăcea să fiu altfel... 

joi, 6 iulie 2017

Admitere la Facultatea de Științe ale Educației și Management Public a Universității Constantin Brâncuși din Tg. Jiu


Perioada de înscrieri: 10-26 iulie; 4-14 septembrie 2017



Licență

Relații Internaționale și Studii Europene- 44 locuri (22 buget, 22 taxă)
Administrație Publică- 47 locuri (25 buget, 22 taxă)
Limba și literatura engleză-Limba și literatura română- 50 locuri( 22 buget, 28 taxă)
Pedagogia învățământului primar și preșcolar- 50 locuri (19 buget, 31 taxă)

Masterat

Administrație Publică Europeană - 39 locuri (11 locuri buget, 28 locuri taxă)
Administrarea și Conducerea unităților de învățământ - 40 locuri (12 locuri buget, 28 locuri taxă).
Managementul Poliției Locale- 38 locuri (2 locuri buget, 36 locuri taxă).

sâmbătă, 18 februarie 2017

Amintiri din copilărie cu... Adrian Pintea

          Imi aduc aminte că era prin anii '80...Eram micuț. Televiziunea română difuza filmul ''Iancu Jianu'', cu Adrian Pintea protagonist. Era un erou pentru mine. Cred că atunci, de fapt, mi-a încolțit întâia oară în minte vaga dorință de a deveni actor. Ulterior am renunțat la această ambiție...Până la urmă, un profesor trebuie să fie puțin și actor... Revenind, persoanjul principal din film a fost împușcat mortal la final. Asta m-a facut să izbucnesc în lacrimi. Mi-am revenit complet numai a doua zi, când mama m-a dus la chioșc să îmi arate o revistă, cu Adrian Pintea, viu și nevătămat, pe copertă... Deci, de fapt, nu murise, am reflectat eu atunci...