Recenzie publicată în Anuarul Institutului A.D. Xenopol, Iași, LI, 2014
Florin Müller, unul dintre cei mai valoroşi şi proeminenţi exponenţi ai tinerei generaţii de istorici, afirmate în perioada posttotalitară în România, propune o nouă carte de autor, Societate, ideologie, dictaturi, al cărei titlu incită de la bun început, atât pe specialişti şi cititorii avizaţi, cât şi pe cei mai profani.
Care este principala raţiune pentru care o temă precum cea aleasă de profesorul Florin Müllerfascinează şi captează atenţia publicului, chiar şi înainte de a lectura conţinutul volumului?Dictaturile ideologice, atât cele de extrema dreaptă, cât şi cele de extrema stânga, şi -au pus cu pregnanţă amprenta asupra realităţilor interne şi externe în cea mai mare parte a unui secol (al XX-lea), calificat cu justeţe de către istorici şi rămas deopotrivă în memoria şi conştiinţa colectivă ca „secolul lagărelor” sau „secolul extremelor”. Îndrăznind să parafrazăm titlul unei recente lucrări a politologului Vladimir Tismăneanu, putem afirma, fără a ne hazarda, că dictaturile şi totalitarismele, indiferent de coloratura lor, sunt, într-adevăr, întruchiparea „diavolului în istorie”. Pe altarul ideologiilor extremiste, ce manifestau convingerea propriei infailibilităţi şi se considerau deţinătoarele adevărului absolut, au fost sacrificate nenumărate vieţi. De altminteri, regimurile totalitare intenţionau distrugerea vechii lumi, a vechii societăţi şi edificarea alteia, aspect relevat într-o manieră transparentă în cartea de faţă.
Atât nazismul şi fascismul, cât şi comunismul au avut drept scop (într-o anumită măsură au şi reuşit) să creeze un om nou, adaptabil şi, în special manipulabil, într-o societate nivelată şi uniformizată, de tip orwellian. Mai precis, era vorba de o masă amorfă de indivizi depersonalizaţi, abulici şi mancurtizaţi. Din această perspectivă, orice formă de contestare era a priori exclusă. Atât comunismul, cât şi nazismul se originează în social-democraţie. De altfel, parafrazând pe Pierre Chaunu şi Alain Besançon, Florin Müller califică fascismul drept „geamănul heterozigot” al comunismului.
Tema pentru care a optat istoricul Florin Müller rămâne una de actualitate, la început de veac şi de mileniu. Renumitul gânditor liberal Francis Fukuyama, în Sfârşitul istoriei şi ultimul om, a întrevăzut triumful global al democraţiei liberale, mijlocit şi facilitat de colapsul comunismului în statele Europei Centrale şi de Răsărit şi de dezintegrarea Uniunii Sovietice. Totuşi, predicţiile politologului de origine japoneză au fost infirmate de evoluţiile politice din lumea contemporană post-Război rece. Continuitatea regimurilor comuniste în Coreea de Nord şi R. P. Chineză, care procedează la grave încălcări ale drepturilor omului, precum şi a unor dictaturi draconice în Siria şi Iran (pentru a oferi doar două dintre cele mai elocvente exemple) demonstrează fără putinţă de tăgadă contrariul. Mai mult, în contextul efectelor crizei economico-financiare prelungite, al declinului valorilor occidentale şi al „ciocnirii civilizaţiilor” (Samuel Huntington), spectrul resurecţiei regimurilor nedemocratice şi dictatoriale planează din nou ameninţător, inclusiv asupra ţărilor europene, punând sub semnul întrebării viitorul democraţiei.
De-a lungul anilor, Florin Müller s-a aplecat cu osârdie asupra unor teme precum: istoria intelectuală şi social-politică a totalitarismului şi mişcărilor extremiste din România interbelică, societatea, ideologia, cultura în România interbelică, dezbaterile ideologice şi culturale în România secolului XX. Profesorul Müller a întreprins cercetări şi studii serioase, de o incontestabilă rigoare şi calitate. Volumul de faţă reprezintă de fapt o încununare a unui travaliu ştiinţific de peste zece ani, însumând douăsprezece articole şi studii publicate anterior în volume colective şi în reviste. Salutăm inspirata iniţiativă a autorului de a aduna între coperţile unei cărţi produsele unor demersuri istoriografice mai vechi. Contribuţiile ştiinţifice pot dobândi astfel o mai mare vizibilitate şi se pot bucura de o mai largă circulaţie.
Istoricul bucureştean nu s-a oprit doar asupra regimurilor şi mişcărilor dictatoriale şi totalitare, ci şi asupra culturii politice româneşti, în perioada imediat ulterioară marii uniri din 1918, scoţând în evidenţă diferenţele dintre spaţiul transilvan şi arealul Vechiului Regat. Al doilea studiu abordează o problematică cu totul inedită, anume miracolul de la Maglavit. „Teofaniile şi hierofaniile contemporane, dar mai ales modul în care ele au fost receptate de societate, nu au constituit până acum un subiect pentru istoricii români”, mărturiseşte autorul, aducând un argument solid în sprijinul demersului său, conturându-i originalitatea. Este surprinsă, de asemenea, maniera în care extrema dreaptă a încercat să instrumentalizeze „miracolul” spre propriul avantaj, prin intermediul propagandei. De altfel, nu este deloc vorba de un caz singular în această privinţă, întrucât aproape toate regimurile nedemocratice şi totalitare au uzitat de propagandă în mai multe circumstanţe favorabile, în scopul legitimării şi pentru a se înconjura cu o aură de incontestabilă respectabilitate. Autorul a conchis, printre altele, că „Maglavitul a fost un fenomen de masă, cu influenţă masivă în societatea românească”. În vreme ce vârfurile intelectualităţii au adoptat o atitudine favorabilă (printre aceştia, poate surprinzător, Constantin Parhon) sau una de neutralitate, „curentul general popular a fost de exaltare a Maglavitului”.
Istoricul a fost atras şi de problematica postcomunismului în România în studiul intitulat Dimensiune naţională, etnicitate şi europenitate în România postcomunistă (o analiză de caz), într-o perioadă de tulburări şi frământări, în care reflexele naţional-comunismului ceauşist erau puternice. Într-o analiză plină de substanţă, este relevată savuroasa dispută de idei între Octavian Paler şi Gabriel Andreescu.
În studiul următor, profesorul Florin Müller abordează chestiunea mişcărilor totalitare din România interbelică, epocă în care o bună parte a intelectualităţii româneşti, sedusă de demagogia discursului naţionalist extremist, s-a raliat fie legionarismului (cei mai numeroşi), fie comunismului (o mică parte), exemplele cele mai grăitoare fiind cele ale lui Alexandru Dobrogeanu Gherea, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Panait Istrati. Cel din urmă s-a convins însă de utopia „raiului” comunist după ce a efectuat o vizită în URSS. Ulterior, denunţarea ororilor staliniste avea să-i atragă scriitorului român antipatia, excluderea şi oprobriul din partea colegilor de breaslă occidentali, cu deosebire francezi.
Problematica extremei drepte în România interbelică s-a bucurat de atenţia autorului în cea de a patra contribuţie, Lumea urbană transilvăneană în discursul politic al extremei drepte conservatoare, care după câteva „explicitări conceptuale” analizează temeinic şi riguros discursurile lui Octavian Goga, lider al Partidului Naţional Agrar şi, mai târziu, după 1935, al Partidului Naţional Creştin. Talentul de istoric al ideilor al profesorului Müller se dezvăluie cu prisosinţă în capitolul denumit Dreapta şi stânga în evoluţia istorică şi dezbaterea de idei din România interbelică. Având în vedere recrutarea masivă a muncitorilor în rândurile Mişcării Legionare şi numărul mare de muncitori legionari implicaţi în rebeliunea din ianuarie 1941, dar mai ales vocaţia sa antisistemică, anticapitalistă, autorul emite o teză novatoare, afirmând că Mişcarea se comportă, în perioada interbelică, în anumite privinţe, „precum o formă sui-generis de comunism popular…Mişcarea Legionară este, în România interbelică, în ciuda instrumentalizării sale de multe ori excesive a creştinismului orthodox, forma posibil legală a comunismului românesc interbelic”.
După un scurt excurs în istoria comunismului românesc (în care, între altele, analizează excelent situaţia ingrată a marxismului în România lui Nicolae Ceauşescu) şi un altul în „contemporaneistica românească” (ambele amplu documentate), Florin Müller analizează, uzitând de metoda diacronică, „metamorfozele” manierei de sărbătorire a actualei zile naţionale a României, în funcţie de tipul regimului politic, începând cu monarhia autoritară a regelui Carol al II -lea. Împărtăşim întru totul opinia potrivit căreia „momentul 1 decembrie 1918 a fost permanent influenţat de tipul regimului politico-ideologic dominant”. Ulterior, „instaurarea regimului comunist, mai întâi în formula sa direct stalinistă, a generat un nou tip de limbaj asupra semnificaţiei lui 1 decembrie 1918”. Folosind ca instrument de lucru oficiosul partidului comunist, „Scânteia”, autorul a arătat că „Nicolae Ceauşescu a utilizat, în cea mai excesivă măsură, mobilizarea politică pentru a defini ataşamentul său şi al regimului la valorile istoriei naţionale”. Schimbări importante în ceea ce priveşte discursul legat de 1 decembrie 1918 s-au petrecut însă în epoca postdecembristă, aspect relevat cu acurateţe în lucrare.
Un capitol ce valorifică numeroase documente, cu informaţie de arhivă de primă mână, care oferă interesante detalii privind întrevederi ale liderilor legionari cu alte personalităţi politice (inclusiv cu generalul Ion Antonescu) în preajma alegerilor din anul 1937, este cel intitulat În democraţie către dictatură. Monarhia şi Mişcarea Legionară în 1937. În penultimul capitol, Florin Müller stăruie asupra particularităţilor gândirii ideologului mişcării legionare, Nae Ionescu, realizând o temeinică analiză a articolelor publicate de filosof în ziarul „Cuvântul”. Aceeaşi rigoare analitică transpare şi din ultimul studiu al cărţii, anume Revoluţia fascistă − dimensiuni teoretice; cazul românesc.
În concluzie, ne aflăm în faţa unei lucrări de referinţă, ce se evidenţiază prin vasta documentare şi, totodată, prin rigoarea analitică şi frumuseţea stilului. La fiecare pagină, volumul „respiră” erudiţie. Calitatea lucrării este deopotrivă conferită de numeroasele lecturi ale autorului, nu doar de specialitate, ci şi din zona politologiei, sociologiei, filosofiei şi literaturii. Sunt acestea doar câteva dintre argumentele ce îl recomandă cu tărie pe istoricul Florin Müller drept unul dintre cei mai avizaţi contemporaneişti. Ne exprimăm convingerea că lucrarea Societate, ideologie, dictaturi se va bucura de o receptare pe măsură în istoriografia românească şi nu numai.
Hadrian Gorun
