Eveniment ştiinţific

Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, de la Universitatea din Craiova organizează în aceste zile Simpozionul Ştiinţific Naţional "Stat şi societate în Europa".

Aveţi posibilitatea să obţineţi mai multe informaţii, inclusiv programul manifestărilor, accesând link-ul de mai jos.

http://cis01.central.ucv.ro/documente/anunturi/simpozion_craiova_2012.pdf

O tragedie recentă: cazul Yurika Masuno

Acum vreo trei săptămâni o ştire de o gravitate extremă şoca şi indigna profund întreaga opinie publică conştientă din această ţară. O tânără japoneză era siluită cu brutalitate şi ucisă cu barbarie de un hominid al cărui loc ar trebui să fie oriunde, numai printre oameni normali nu.

Va puteţi întreba de ce abordez acest subiect pe acest blog, dedicat cu precădere istoriei. Este vorba de o tragedie din istoria noastră trăită, cotidiană. Un destin tragic al unei tinere deosebite. Suntem contemporani, din nefericire şi cu lumpenul rătăcit care a înfăptuit odioasa crimă şi cu nu mai puţin culpabilul "taximetrist", care a transportat spre moarte pe tânăra japoneză alături de călăul său. Apropos, nădăjduiesc că şi acesta va fi arestat în cele din urmă şi condamnat pentru complicitate.

Ce am simţit la citirea acestei groaznice ştiri?...În primul rând o tristeţe enormă, apoi revoltă, din păcate neputincioasă! Cum era posibil ca o fată agreabilă, pasionată de vioară, de literatura franceză şi dornică să îi înveţe limba şi cultura japoneză pe elevii din Craiova să sfârşească atât de nedrept, la doar 20 de ani, în ghearele unui astfel de mizerabil?... Am citit atunci şi ceea ce îşi propunea domnişoara Yurika Masuno cu ocazia şederii ei pe plaiurile mioritice şi am fost impresionat aproape până la lacrimi: să îşi facă prieteni în România, să îi înveţe pe elevi câte ceva despre cultura şi civilizaţia japoneză, să-i determine pe români să iubească Japonia...Da, să-i determine pe români să iubească Japonia! Doamne, cât altruism dezinteresat în sufletul acestei copile! Si poate naivitate, naivitate care, coroborată cu încrederea prea mare în oameni i-a fost practic fatală! Nouă ni se poate părea ciudată această încredere, dar ea venea dintr-o ţară cu o cultură complet diferită...Desigur,nu a luat în calcul intenţiile criminale ale acelui individ. M-au impresionat, de asemenea, neliniştile sale înainte de a veni în România, nişte nelinişti parca profetice...

Pe lângă faptul că imaginea României, -in care din păcate trăieşte un criminal complexat odios, nicolae vlad,- a avut de suferit din nou(de această dată şi în Ţara Soarelui Răsare), o viaţă nevinovată a fost curmată, un vis spulberat într-o manieră monstruoasă. Vinovaţi indirect pentru teribila tragedie sunt mai mulţi: autorităţile aeroportului, în preajma căruia roia fauna cel puţin îndoielnică (asta ca să folosesc un eufemism) a "combinatorilor" şi a "taximetriştilor"; cei de la ONG-ul care organiza cursurile, pentru că nu au trimis pe nimeni să o aştepte pe studentă şi evident cel care a acceptat să-i transporte pe cei doi. Să nu uităm autorităţile competente care nu arestaseră infractorul cu câteva luni mai devreme, deşi era vinovat de cel puţin încă o crimă, precum şi de alte delicte. Fără comentarii...

Cred cu tărie că pentru astfel de cazuri, reintroducerea şi aplicarea pedepsei capitale ar fi mai mult decât oportună. Asemenea indivizi abjecţi nu merită să respire. Şi oricum, noi trebuie să le finanţăm acestora "sejurul" în închisoare. Cum este posibil aşa ceva?! Legislaţia actuală din România încurajează pe infractori şi este elaborată în detrimentul cetăţeanului onest, cu respect pentru semenii săi şi viaţa acestora.

Nimic nu poate şterge durerea părinţilor pentru pierderea suferită, dar probabil acolo unde se află acum Yurika Masuno, sau sufletul ei cald şi generos, este mult mai bine. Până la urmă, "Only the good die young", nu e aşa?...

Aş fi dorit să depun la rândul meu un buchet de flori în semn de regret şi compasiune pentru Yurika în faţa ambasadei Japoniei, dacă aş fi locuit în Bucureşti. Totuşi, am aprins o lumânare pentru sufletul său în urmă cu vreo 10 zile la Catedrala din Cluj. (La fel am procedat acum câţiva ani, când a pierit maestrul Florian Pitiş, chiar dacă, de asemenea, nu l-am cunoscut niciodată personal). În cazul fetei din Japonia, m-am gândit că oricum religia victimei nu contează, căci până la urmă toţi suntem oameni.... Sau nu toti?!

Cateva ganduri in ajunul debutului Jocurilor Olimpice

De maine incepe spectacolul unor noi Jocuri Olimpice...A 30-a editie, gazduita de aceasta data de o tara cu puternice si vechi traditii democratice, Marea Britanie. Acum 4 ani chiar am fost putin neplacut surprins datorita deciziei de acordare a dreptului de organizare pentru Beijing. Din Piata Tienanmen, se stersesera numai la propriu urmele masacrului de la inceputul lui iunie 1989...Nu insa si din memoria familiilor victimelor nevinovate...

Sunt increzator in puterea de lupta a sportivilor nostri si in dorinta lor de a reprezenta cu cinste si onoare Romania la Londra. Caci ce poate fi mai frumos si mai emotionant decat inaltarea drapelului romanesc dupa obtinerea unei medalii sau intonarea imnului national dupa un titlu cucerit in competitia sportiva suprema?...

Personal, cred ca ai nostri se vor prezenta si mai bine decat in China, la precedenta editie. Ma incumet inclusiv la pronosticuri: intre 4 si 9 medalii la gimnastica (doar gimnastica este regina sporturilor la noi, iar domnisoarele antrenate de Octavian Bellu si d-na Bitang niste printese la curtea reginei gimnastica); vreo 2 medalii la canotaj (mizez, intre altele, pe vointa de fier a Georgetei Andrunache si Vioricai Susanu); aproximativ 3 medalii la scrima (sa speram, cat mai stralucitoare!), poate o medalie sau doua la box si la haltere... Sa nu uitam insa de caiac-canoe, unde cel putin Mihalachi si Dumitrescu par a nu avea adversari...Sa nu uitam de judo, unde inca din prima zi de competitie Alina Dumitru va incerca sa isi apere titlul.

Nu stiu daca ati remarcat un aspect: sportivii romani pot aduce de la Londra medalia cu numarul 300 si medalia a 90-a de aur!... Sunt foarte curios cine vor fi fericitii ( sau mai degraba fericitele!) care vor reusi aceste performante.
Citius, altius, fortius!...Spectacolul olimpic poate sa inceapa ( ...sau sa continue, ca sa parafrazez o piesa a trupei mele preferate din adolescenta, pentru ca tot implineste Roger Taylor azi 63 de ani!).

My page on academia.edu

http://independent.academia.edu/HadrianGorun

Cum percepea istoriografia comunistă participarea României la Primul război mondial

Se impune să ne oprim puţin asupra literaturii istorice comuniste, care percepea din unghiuri de vedere total diferite atât intrarea României în război alături de blocul militar al Antantei, cât şi armistiţiul de la Focşani şi pacea de la Buftea-Bucureşti. Pe de altă parte, sunt supralicitate obiectivele „grupului marilor puteri europene imperialiste [sublinierea noastră], care era scindat în funcţie de interesele economice şi politice , calculate de guvernanţi, peste capul şi împotriva popoarelor”. Intervenţia armată a Regatului României era privită din următoarea perspectivă: „Având interesul de a-şi consolida poziţiile economice, politice, de clasă, în cadrul unei pieţe naţionale unitare, burghezia română era interesată în desăvârşirea unităţii naţionale, pentru a-şi putea lărgi posibilităţile de exploatare şi oprimare a maselor muncitoare”.[sublinierea noastră] Ideologia marxistă consideră că la temelia oricărui conflict stau cauze sociale. Dealtfel, războiele ar izbucni exclusiv din pricina funcţionării deficitare a sistemului capitalist, caracterizat de mari inechităţi.

Alţi autori, precum Mihail Lascăr, socoteau România „doar un pion în jocul de forţe al acestor două blocuri agresive [Antanta şi Tripla Alianţă- n. n.] şi o pradă uşoară în faţa poftelor nesăţioase ale monopoliştilor şi militariştilor germani[sublinierea noastră] [...] Datorită presiunilor exercitate de puterile Antantei şi datorită faptului că burghezia română considera că alături de Anglia şi Franţa îşi poate satisface mai curând interesele de clasă, ţara a fost aruncată în război împotriva Germaniei.” Aşadar, bunul şi blândul popor român, despre care în mod fals s-a acreditat ideea că nu ar fi purtat vreodată războsie ofensive, era la cheremul capitaliştilor răi şi agresivi!... Apropos, nu demult un anume personaj ţinea morţiş să ne convingă că generalul Henri Mathias Berthelot, comandantul misiunii militare franceze în România avea drept obiectiv (atenţie!) transformarea României în colonie franceză. Mania conspiraţiei!

Revenind, era firesc dealtfel ca istoriografia comunistă să califice implicarea României în războiul pentru eliberarea provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină drept o acţiune agresivă, devreme ce comuniştii români aflaţi în ilegalitate după 1924, îşi însuşiseră teza cominternistă potrivit căreia România interbelică reprezenta, chipurile, un stat multinaţional, o temniţă a popoarelor. Războiul pentru întregire era pentru comunişti un război de expansiune!
Ion Gheorghiu sublinia cu patos, în aceeaşi ordine de idei: „Boierimea şi burghezia română năzuiau să creeze România Mare, dar ele singure nu puteau înfăptui niciunul din vastele lor planuri agresive [...] Cercurile guvernamentale din România râvneau cucerirea Transilvaniei şi acapararea Basarabiei, fapt care ar fi provocat o ciocnire între România, Austro-Ungaria şi Rusia. De aceea, din aceste două posibilităţi, trebuia aleasă cea mai avantajoasă, a cărei realizare implica riscul cel mai mic [...] Pentru a-şi ajunge scopurile egoiste, partizanii Antantei, mituiţi cu bani francezi şi englezi [sic!] , se străduiau să împingă cu orice preţ şi cât mai repede România în războiul sângeros.” Dacă acordăm credit acestei ultime afirmaţii, se pare că în opinia lui I. Gheorghiu, capitaliştii francezi şi cei englezi au oferit mai multe avantaje materiale clasei politice româneşti pentru a o atrage în război. Au licitat mai mult decât germanii!...Fără comentarii...

Armistiţiul de la Focşani din 9 decembrie 1917 ar fi deschis calea „păcii separate imperialiste între guvernul burghezo-moşieresc român şi guvernele puterilor centrale.” Pe de altă parte, este acreditată teza potrivit căreia: „Antanta era dispusă să permită guvernului burghezo-moşieresc român să încheie pace separată cu Puterile Centrale cu condiţia de a dezlănţui agresiunea antisovietică”. În 1954, când Vasile Liveanu scria acest articol, un act de ostilitate la adresa "Marelui Frate de la Răsărit" reprezenta cu siguranţă cea mai condamnabilă crimă. Încheierea păcii separate cu Puterile Centrale era considerată o metodă de a câştiga timp în vederea intervenţiei antisovietice: „Reprezentanţii Antantei erau de acord ca pentru moment guvernul burghezo-moşieresc să se supună imperialiştilor germano-austrieci în interesul suprem al liniştii şi ordinii burgheze [...] erau de acord că interesele superioare ale salvgardării regimului capitalist cereau ca guvernul burghezo-moşieresc al României să se înţeleagă cu imperialiştii germani, înfeudându-le ţara noastră”. Pacea de la Bucureşti era etichetată drept o „pace tâlhărească, prădalnică […] scopul acestui tratat era înrobirea şi transformarea ţării într-o colonie germană”.


Referinţe bibliografice:

Georgescu, Titu , „Marile puteri şi ţările mici în contextul primului război mondial şi al urmărilor sale imediate”, in Revista de istorie, 1976, XXIX, nr. 7, p. 981

Gheorghiu, Ion, “Relaţiile româno - ruse în perioada neutralităţii României (1914 – august 1916)”, in Studii. Revistă de istorie, 1953, IV, anul 6, p. 17, p. 22

Lascăr, Mihail Pacea de la Buftea (1918), întruchipare a politicii militarismului german faţă de România, Colecţia Societăţii pentru răspândirea ştiinţei şi culturii, 1955, pp. 4-5.

Liveanu, Vasile, „Armistiţiul de la Focşani (1917)”, in Studi. Revistă de istorie, 1954, VII, nr. 4, pp. 128-138

Protopopescu,George, „Planul de campanie al Marelui Cartier General Român pentru primul război mondial”, in Acta Musei Napocensis, 1972, nr. IX.

Hadrian Gorun, "Relatii internationale in secolul al XX-lea: Concepte fundamentale, scoli de gandire, repere istorice", prefata de Ion Bulei

Semnalam studentilor, colegilor si tuturor celor interesati publicarea volumului didactico-stiintific "Relatii internationale in secolul al XX-lea: Concepte fundamentale, scoli de gandire, repere istorice", Editura "Academica Brancusi", Targu-Jiu, 2011, 298 pagini. Daca prefata unei lucrari anterioare a subsemnatului, intitulata "Relatii politico-diplomatice si militare ale Romaniei cu Franta in Primul razboi mondial" a fost elaborata de d-ul cercetator stiintific I Lucian Nastasa, de la Institutul de Istorie "George Baritiu" al Academiei Romane, prezentul volum a fost prefatat de catre d-ul prof. univ. dr. Ion Bulei de la Universitatea Bucuresti si cercetator stiintific la Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Adresez multumiri si pe aceasta cale d-lui profesor.

Pentru a spori interesul, redam mai jos prefata prezentei carti.

"O nouă carte, acelaşi valoros istoric"









"Tânărul istoric Hadrian Gorun nu încetează să ne surprindă cu capacitatea sa de lucru debordantă şi cu incontestabila calitate a scrisului său. Un scris cu reale virtuţi de comunicare, cu o excelentă stăpânire a proprietăţii termenilor. Hadrian Gorun ne-a oferit până acum câteva lucrări pe care orice istoric serios le-a pus alături pentru a fi consultate cu mare folos de fiecare dată când drumurile sale treceau prin zona de preocupări ale istoricului nostru. Sunt lucrările: Relaţii politico-diplomatice şi militare ale României cu Franţa în primul război mondial, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2009 şi Relaţiile româno-franceze în anii neutralităţii României, Editura Universitaria, Craiova, 2006 (încurcături administrative au făcut ca prima dintre aceste lucrări să nu ia anul trecut premiul Academiei Române. Păcat, dar timpul nu-i deloc pierdut).

Cartea de faţă nu e în genul acestor două cărţi precedente. E o carte izvorâtă din contactul lui H. Gorun cu studenţii. Tânărul profesor a constat cât de mult sunt interesaţi studenţii de relaţiile internaţionale. Extraordinara dezvoltare tehnologică din această vreme postmodernă prin care trecem incită, provoacă minţile tuturor, ale celor mai tineri dintre noi cu deosebire. Într-o epocă în care internaţionalizarea vieţii cotidiene creşte rapid, într-o vreme de maximă creativitate, cum este aceasta pe care o trăim, interacţiunile dintre popoare şi culturi atrag, stârnesc un interes enorm şi cer participări. Aculturaţia, procesul de a primi şi a da în acelaşi timp, e întâlnită pretutindeni. În acelaş timp cu dorinţa de participare e prezentă şi nevoia de cunoaştere. Numai ea, cunoaşterea, îngăduie spiritul critic, singurul care presupune şi oferă valoare. Nu poţi primi şi oferi orice. Aculturaţia e posibilă în condiţiile cunoaşterii.

Aşadar despre ce vorbim, pare să ne întrebe Hadrian Gorun? Şi ne propune, cu această nouă carte a sa, o contribuţie deopotrivă ştiinţifică şi didactică, un curs universitar foarte serios. Întreaga esenţă a relaţiilor internaţionale, analiză metodologică şi evoluţie concretă, ne este redată cu mare limpezime şi cu maximă concetrare de idei esenţiale. Deci conceptele fundamentale în relaţiile internaţionale, politica externă şi diplomaţia, sistemul internaţional şi actorii relaţiilor internaţionale, balanţa puterii, curente şi şcoli de gândire în relaţiile internaţionale, fundamentele noii ordini internaţionale, multipolarismul, bipolarismul, sistemul de securitate colectivă, conflictul ideologic, cîteva repere istorice... Iată cîteva din aspectele abordate de noua carte a lui H. Gorun.

Această carte a lui H.Gorun va constitui manualul tânărului student în relaţiile internaţionale, indispensabil pentru pregătirea sa. De aici va trebui să plece în aprofundarea oricărui subiect de relaţii internaţionale. H. Gorun îi pune la îndemână conceptul de încadrare, unghiul de abordare, chintesenţa subiectului. Deci îi dă punctul de pornire. O bibliografie sumară trimite la contribuţiile de la general la specific.

H. Gorun e un cercetător prestigios, fapt demonstrat cu prisosinţă în tot ce a publicat până acum. Ne dovedeşte prin noua sa carte pe care tocmai ne-o propune că este într-adevăr şi un profesor care se respectă nu doar pe sine, dar respectă această frumoasă meserie, unde mulţi sunt chemaţi, dar puţini, foarte puţini, sunt şi aleşi."


Ion Bulei

Winston Churchill şi discursul "cortinei de fier"

Alături de cuvântarea liderului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, din februarie 1946, speech-ul omului de stat britanic, ţinut cu aproape o lună mai târziu au demonstrat fără putinţă de tăgadă încordarea raporturilor între foştii aliaţi din al Doilea Război mondial. Potrivit discursului lui Stalin, din 9 februarie 1946, o armată a unui stat care ocupă un teritoriu poate instala în statul ocupat sistemul social al statului învingător. În victoria repurtată împotriva Germaniei naziste, dictatorul sovietic vedea de fapt triumful sistemului socialist asupra celui capitalist. Succesul final împotriva Germaniei s-ar fi datorat, în opinia sa, nu coaliţiei formate din SUA, Marea Britanie şi URSS, ci superiorităţii sistemului socialist, care în împrejurările deosebit de dificile ale unui război mondial şi-a dovedit viabilitatea. În concepţia lui Stalin, izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale s-ar datora exclusiv funcţionării defectuoase a sistemului capitalist de tip occidental. Acesta ar conţine în sine germenii autodistrugerii. Dealtfel, atât Stalin, cât şi Lenin au exprimat opinii potrivit cărora un război distrugător, pornit în interiorul lumii capitaliste va duce la implozia, la distrugerea capitalismului. Astfel, comunismul va triumfa în cele din urmă pretutindeni în lume. Relaţiile dintre S.U.A. şi Marea Britanie, pe de o parte, şi U.R.S.S. , pe de altă parte se vor deteriora în mod accelerat. În istoricul discurs al cortinei de fier, rostit la Universitatea Fulton, Missouri, în 5 martie 1946 , fostul premier britanic Winston Churchill(înlocuit în funcţie încă din 1945 de către Clement Attlee)făcea apel la o alianţă a naţiunilor vorbitoare de limba engleză, alianţă care ar trebui să funcţioneze la parametrii optimi şi pe timp de pace. Churchill recurgea la o ultimă tentativă de a menaja susceptibilitatea sovieticilor, făcând o aluzie la contribuţia Uniunii Sovietice pentru obţinerea vitoriei în războiul recent încheiat. Churchill constata o stare de lucruri existentă în acel moment ca urmare a procesului de sovietizare şi satelizare aflat în plină desfăşurare în Europa Centrală şi de Răsărit: „De la Stettin în Baltica, până la Trieste în Adriatica, o cortină de fier a căzut peste continent. În spatele acestor linii se găsesc toate capitalele fostelor state ale Europei Centrale şi de Est, Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste ilustre oraşe, cu populaţiile lor, se găsesc în ceea ce trebuie să denumesc sfera sovietică, şi toate sunt supuse de o manieră sau alta, nu numai influenţei sovietice, cu şi unui control foarte strâns şi, în unele cazuri, crescând al Moscovei...Partide comuniste, care erau foarte slabe în aceste ţări din estul Europei, au obţinut o hegemonie şi o putere ce le depăşesc cu mult importanţa şi el încearcă peste tot să exercite un control totalitar. Guverne poliţieneşti se instalează aproape pretutindeni, până acolo încât, cu excepţia Cehoslovaciei, nu mai există nici o veritabilă democraţie [...].” De fapt, partidele comuniste din ţările menţionate deveniseră forţe politice importante la adăpostul Armatei roşii, unul dintre principalele instrumente ale sovietizării şi comunizării. Aceasta îşi arogase rolul de eliberator al tuturor statelor din Europa Central-estică, mai puţin Iugoslavia şi Albania. Imixtiunile armatei sovietice în afacerile interne ale ţărilor menite să fie comunizate au fost numeroase şi insistente, constituindu-se în grave atingeri ale suveranităţii lor naţionale. Totuşi este necesar să amintim acordul procentajelor de la Moscova, un acord secret, semnat de către liderul englez şi Stalin la 9 octombrie 1944, prin care erau delimitate sferele de influenţă în acest areal geopolitic. Putem aşadar afirma că, indirect, Churchill contribuise, la rândul său, la noua stare de lucruri postbelică. Cehoslovacia va fi aservită şi ea Kremlinului după ce i se va impune să renunţe la acceparea iniţială a ajutorului oferit de S.U.A. prin Planul Marshall. Comuniştii vor cuceri puterea deplină aici în februarie 1948. Dealtfel, Cehoslovacia, a trecut în procesul de comunizare direct de la etapa coaliţiei veritabile la blocul monolitic, dominat de comunişti, în ceea ce priveşte guvernarea, fiind „arsă” etapa aşa-numitei coaliţii „mlăştinoase”. În cuvântarea sa, omul de stat britanic evidenţia contribuţia SUA în războaiele mondiale, evocând necesitatea pacificării Europei în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. Partidele comuniste de pretutindeni constituiau, în opinia sa, o provocare crescândă şi o primejdie pentru civilizaţia creştină, având în vedere respingerea oricărei religii, ateismul lor. Churchill constata cu îngrijorare poziţia deosebit de favorabilă obţinută de Uniunea Sovietică în Orient, la Conferinţa de la Yalta, din 4-11 februarie 1945. Totuşi în ciuda deteriorării graduale a relaţiilor dintre foştii aliaţi şi a climatului tulbure prezentat, fostul prim-ministru respingea ideea inevitabilităţii unui nou război. El nu considera că Uniunea Sovietică dorea războiul împotriva civilizaţiei vestice cu orice preţ. URSS intenţiona de fapt să obţină cât mai multe avantaje precum şi expansiunea fără limite a puterii şi doctrinei sale. Evoluţia ulterioară a evenimentelor la sfârşitul anilor ‘40 începutul anilor ‘50 avea să confirme predicţiile caracterizate de scepticism ale lui Churchill. Menţionăm războiul civil din Grecia, blocada Berlinului, războiul din Coreea, tentativele de provocare a unor greve în lumea occidentală, sprijinirea partidelor comuniste din Franţa şi Italia de către Moscova. Kremlinul încerca să câştige teren, să dobândească puncte şi poziţii strategice, să slăbească coeziunea occidentală şi, eventual să instaleze noi regimuri de tip sovietic. Stalin abandonase ideea construirii socialismului într-o singură ţară, pe care o susţinuse consecvent în timpul conflictului cu Leon Troţki, un adept al revoluţiei permanente. Condiţia sine-qua-non pentru prevenirea unui război era, în concepţia demnitarului britanic, stabilirea condiţiilor de libertate şi democraţie, cât mai repede cu putinţă, în toate ţările vulnerabile, potenţiale ţinte ale subversiunii sovietice. Doctrina Truman şi mai ales Planul Marshal au răspuns într-o anumită măsură sugestiilor lui Churchil. Fostul demnitar englez respingea categoric revenirea la politica de conciliatorism care s-a dovedit falimentară în epoca interbelică. De asemenea, el nega eficienţa vechiului mecanism de reglementare a raporturilor interstatale şi de menţinere a păcii, anume balanţa puterii, care nu mai era de actualitate. Cu toate acestea, în contextul Războiului rece specialiştii au vorbit despre o balanţă/echilibru a (al) terorii. Churchill era de părere că nu nu ar mai fi existat o asemenea polarizare la nivel mondial de pe vremea Romei şi Cartaginei, iar în cazul în care statele nu ar fi fost în măsură să gestioneze cu responsabilitate situaţia tensionată, exista riscul distrugerii omenirii în urma unui conflict generalizat şi întoarcerea la epoca de piatră. Stalin a replicat furios etichetându-l pe Churchill ca instigator la război şi comparându-l cu însuşi Hitler, în condiţiile în care cel dintâi sugera alianţa naţiunilor vorbitoare de limba engleză, iar dictatorul nazist făcuse apel la alianţa tuturor germanicilor. Câteva referinţe bibliografice: Gaddis, John Lewis, Războiul Rece, Rao International Publishing Company, Bucureşti, 2009 Kissinger, Henry, Diplomaţia, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2002 Mc Cauley, Martin, Russia, America and the Cold War 1949-1991, Pearson Longman, New York, Second Edition Milza, Pierre, Berstein, Serge, Istoria secolului XX, vol. I-III, Editura BIC ALL, Bucureşti, 1998 Watson, Setton-Hugh, The East-European Revolution, Praeger, New-York, 1961 http://www.fordham.edu/Halsall/mod/churchill-iron.asp, accesat 11.03. 2012.