luni, 14 mai 2012

Cum percepea istoriografia comunistă participarea României la Primul război mondial





Se impune să ne oprim puţin asupra literaturii istorice comuniste, care percepea din unghiuri de vedere total diferite atât intrarea României în război alături de blocul militar al Antantei, cât şi armistiţiul de la Focşani şi pacea de la Buftea-Bucureşti. Pe de altă parte, sunt supralicitate obiectivele „grupului marilor puteri europene imperialiste [sublinierea noastră], care era scindat în funcţie de interesele economice şi politice , calculate de guvernanţi, peste capul şi împotriva popoarelor”. Intervenţia armată a Regatului României era privită din următoarea perspectivă: „Având interesul de a-şi consolida poziţiile economice, politice, de clasă, în cadrul unei pieţe naţionale unitare, burghezia română era interesată în desăvârşirea unităţii naţionale, pentru a-şi putea lărgi posibilităţile de exploatare şi oprimare a maselor muncitoare”.[sublinierea noastră] Ideologia marxistă consideră că la temelia oricărui conflict stau cauze sociale. Dealtfel, războiele ar izbucni exclusiv din pricina funcţionării deficitare a sistemului capitalist, caracterizat de mari inechităţi.

Alţi autori, precum Mihail Lascăr, socoteau România „doar un pion în jocul de forţe al acestor două blocuri agresive [Antanta şi Tripla Alianţă- n. n.] şi o pradă uşoară în faţa poftelor nesăţioase ale monopoliştilor şi militariştilor germani[sublinierea noastră] [...] Datorită presiunilor exercitate de puterile Antantei şi datorită faptului că burghezia română considera că alături de Anglia şi Franţa îşi poate satisface mai curând interesele de clasă, ţara a fost aruncată în război împotriva Germaniei.” Aşadar, bunul şi blândul popor român, despre care în mod fals s-a acreditat ideea că nu ar fi purtat vreodată războsie ofensive, era la cheremul capitaliştilor răi şi agresivi!... Apropos, nu demult un anume personaj ţinea morţiş să ne convingă că generalul Henri Mathias Berthelot, comandantul misiunii militare franceze în România avea drept obiectiv (atenţie!) transformarea României în colonie franceză. Mania conspiraţiei!

Revenind, era firesc dealtfel ca istoriografia comunistă să califice implicarea României în războiul pentru eliberarea provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină drept o acţiune agresivă, devreme ce comuniştii români aflaţi în ilegalitate după 1924, îşi însuşiseră teza cominternistă potrivit căreia România interbelică reprezenta, chipurile, un stat multinaţional, o temniţă a popoarelor. Războiul pentru întregire era pentru comunişti un război de expansiune!
Ion Gheorghiu sublinia cu patos, în aceeaşi ordine de idei: „Boierimea şi burghezia română năzuiau să creeze România Mare, dar ele singure nu puteau înfăptui niciunul din vastele lor planuri agresive [...] Cercurile guvernamentale din România râvneau cucerirea Transilvaniei şi acapararea Basarabiei, fapt care ar fi provocat o ciocnire între România, Austro-Ungaria şi Rusia. De aceea, din aceste două posibilităţi, trebuia aleasă cea mai avantajoasă, a cărei realizare implica riscul cel mai mic [...] Pentru a-şi ajunge scopurile egoiste, partizanii Antantei, mituiţi cu bani francezi şi englezi [sic!] , se străduiau să împingă cu orice preţ şi cât mai repede România în războiul sângeros.” Dacă acordăm credit acestei ultime afirmaţii, se pare că în opinia lui I. Gheorghiu, capitaliştii francezi şi cei englezi au oferit mai multe avantaje materiale clasei politice româneşti pentru a o atrage în război. Au licitat mai mult decât germanii!...Fără comentarii...

Armistiţiul de la Focşani din 9 decembrie 1917 ar fi deschis calea „păcii separate imperialiste între guvernul burghezo-moşieresc român şi guvernele puterilor centrale.” Pe de altă parte, este acreditată teza potrivit căreia: „Antanta era dispusă să permită guvernului burghezo-moşieresc român să încheie pace separată cu Puterile Centrale cu condiţia de a dezlănţui agresiunea antisovietică”. În 1954, când Vasile Liveanu scria acest articol, un act de ostilitate la adresa "Marelui Frate de la Răsărit" reprezenta cu siguranţă cea mai condamnabilă crimă. Încheierea păcii separate cu Puterile Centrale era considerată o metodă de a câştiga timp în vederea intervenţiei antisovietice: „Reprezentanţii Antantei erau de acord ca pentru moment guvernul burghezo-moşieresc să se supună imperialiştilor germano-austrieci în interesul suprem al liniştii şi ordinii burgheze [...] erau de acord că interesele superioare ale salvgardării regimului capitalist cereau ca guvernul burghezo-moşieresc al României să se înţeleagă cu imperialiştii germani, înfeudându-le ţara noastră”. Pacea de la Bucureşti era etichetată drept o „pace tâlhărească, prădalnică […] scopul acestui tratat era înrobirea şi transformarea ţării într-o colonie germană”.


Referinţe bibliografice:

Georgescu, Titu , „Marile puteri şi ţările mici în contextul primului război mondial şi al urmărilor sale imediate”, in Revista de istorie, 1976, XXIX, nr. 7, p. 981

Gheorghiu, Ion, “Relaţiile româno - ruse în perioada neutralităţii României (1914 – august 1916)”, in Studii. Revistă de istorie, 1953, IV, anul 6, p. 17, p. 22

Lascăr, Mihail Pacea de la Buftea (1918), întruchipare a politicii militarismului german faţă de România, Colecţia Societăţii pentru răspândirea ştiinţei şi culturii, 1955, pp. 4-5.

Liveanu, Vasile, „Armistiţiul de la Focşani (1917)”, in Studi. Revistă de istorie, 1954, VII, nr. 4, pp. 128-138

Protopopescu,George, „Planul de campanie al Marelui Cartier General Român pentru primul război mondial”, in Acta Musei Napocensis, 1972, nr. IX.