1990-Un articol din presa locală de opoziţie

A. Voinea, "Mineri şi... mineri", în Renaşterea libertăţii, septembrie 1990, nr. 15. Câteva comentarii personale sunt incluse între paranteze drepte.


"Am cunoscut mineri în mai multe ipostaze, la lucru,[...]acasă. Am cunoscut mineri în lupta pentru pâine şi viaţă omenească. Nu-i cunoscusem în ipostaza de detaşament de presiune (29 ianuarie), parlamentari dictatoriali (18 februarie) şi poliţie legionar- fascistă (14-15 iunie). [Deunăzi, împreună cu autorul, am căzut de acord că respectivul calificativ nu era cel mai potrivit, dat fiind faptul că puterea îi "gratula" pe opozanţi cu aceleaşi invective, "legionari" şi "fascişti"-n.m.].

Mi-a dat Dumnezeu şi această durere: să-i văd pe minerii români (o mică parte a lor, e drept!) ieşiţi parcă din grotele istoriei, năpustindu-se asupra a tot ce degaja iz de cultură, cu cea mai animalică pornire. Mă întreb: dacă le-ar fi cerut un "stăpân" să mute munţii sau să sece marea, sau să lucreze două schimburi într-o săptămână spre a recupera restanţele, mă întreb, zic, ar fi răspuns cu acelaşi entuziasm?

...Purtătorii de cuvânt, liderii sindicali şi directorii afirmă că toţi minerii au vrut să meargă la Bucureşti. [Mărturiile de mai târziu ale minerilor afirmă contrariul, unii fiind mobilizaţi împotriva voinţei lor. Alţii au plecat din curiozitate sau din spirit de aventură- n. m.].

Liderii i-au ales însă pe cei mai sălbatici, pe cei mai lipsiţi de discernământ. Am citit despre "treaba lor bună", am văzut Bucureştiul după aceea, am aflat despre ecoul internaţional al excursiei lor la Bucureşti.[Este binecunoscută imaginea internaţională dezastruoasă a României în străinătate după mineriada din iunie 1990-n.m.].

Pretutindeni, în toate mijloacele de informare, - cu excepţia celor guvernamentale - sunt înfăţişaţi ca un lumpenproletariat orb, avid de sânge, hrăpăreţ, căruia nu-i trebuie decât bani şi circ. Aşa intră în istorie minerul român al sfârşitului de mileniu...Şi aceasta în vreme ce minerii ruşi sunt în avanscena luptei pentru reforme, pentru desfiinţarea organizaţiilor partidului comunist, pentru înlăturarea celui mai anacronic regim politic- comunismul.

[În România, puterea comunistă s-a pus la adăpost după momentele foarte neplăcute pentru ea, petrecute în 1977, în Valea Jiului şi în 1981, la Motru, în judeţul Gorj. Ea a dispus împânzirea regiunii Văii Jiului şi a oraşului Motru cu lucrători ai Securităţii şi strămutarea "elementelor recalcitrante-n.m. Dealtfel, Gheorghe Gorun a consacrat cercetări riguroase revoltei minerilor din Motru, din 1981. Vezi, în această privinţă, Gh. Gorun, Motru '981, Clusium, Cluj-Napoca, 2005 şi Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981. A se vedea, de asemenea, Gheorghe Gorun şi Hadrian Gorun, "Revolta minerilor din Motru (19 octombrie 1981)", in Anuarul Institutului de Istorie Orală (A.I. O.),vol. VI-VII, Presa Universitară Clujeană, 2005-2006.]

Minerii români purced cu furie la suprimarea intelectualilor şi a studenţilor. Şi iarăşi mă întreb: acesşti...mineri n-au cunoscut vreodată vreun intelectual? Inginerii semianalfabeţi care i-au însoţit în toate raidurile nu se consideră măcar formal intelectuali? Dar intelectual nu e cel care posedă un carton pe care scrie "diplomă de licenţă" sau...diplomat în...Eu îmi permit să îl scot intelectual pe oricare om care gândeşte. Pentru că munca neasociată cu gândirea înseamnă robie, sclavie, dezumanizare. Nu cred că minerii adevăraţi nu gândesc atunci când coboară în puţuri sau galerii. Nu cred că atunci când "puşcă roca" nu gândesc cât explozibil plasează şi câtă rocă se va disloca, nu cred să nu gândească atunci când armează galeriile...Cred însă că un tembel a strigat moarte intelectualilor şi noi muncim, nu gândim , iar minerii au preluat mecanic această nemernicie, aşa cum toţi preluăm lozincile josnice întru slăvirea stăpânului...

Minerii români schilodesc studenţii în timp ce minerii bulgari îi sprijină. V-aţi întrebat vreunul ce aţi fi simţit dacă copilul vostru era preşedintele Ligii Studenţilor? Cine v-a dat vouă dezlegarea să bateţi copiii altora? Vi s-au întunecat minţile? Cum reacţionaţi voi dacă aflaţi că un intelectual (profesorul de fizică, de exemplu!)v-a urecheat puţin odrasla spre a o face să înveţe legile fizicii şi a căror cunoaştere este absolut obligatorie şi în mină? I-aţi fi strigat că trebuia să-l omoare?

Ce-aţi fi făcut domnilor "mineri" dacă aţi fi aflat- nu mai punem ipostaza dacă aţi fi fost acolo! - că soţia sau iubita sau fiica vă este siluită, batjocorită, stâlcită în bătăi? De-aţi fi făcut sau aţi fi aprobat asemenea fapte înseamnă că Dumnezeu nu vă mai poate suporta să călcaţi Pământul.
Ce-aţi fi făcut sau ce-aţi fi simţit istericelor şi delatorilor care aplaudaţi...cei care şi cele care aplaudaţi,- încurajând prin aceasta carnagiul- dacă între ci molestaţi s-ar fi găsit măcar unul dintre ai voştri? Nu cumva acest "entuziasm" este răzbunarea voastră subanimalică pricinuită de neputinţa de-a ajunge voi sau ai voştri într-o Universitate sau într-o bibliotecă?

Sunteţi voi ziarişti sau cărturari cei care minţiţi şi salutaţi ca pe salvatori pe cei care v-au umilit copiii? Voi aveţi copii? Fiicele voastre, iubitele voastre, surorile voastre şi-au pus pe deget un inel, au purtat cercei sau pantofi cu toc? Cele de lângă voi nu sunt preocupate de frumuseţea lor? Şi cum reacţionaţi când ele sînt agresate de scursura societăţii? Îi felicitaţi pe bătăuşi, le mulţumiţi violatorilor, îi sărutaţi pe infractori? Sau care-ţi este reacţia, domnule profesor dacă-ţi găseşti biblioteca personală profanată? Sau tablourile făcute ţăndări? Dar dumneata, domnule director de ziar independent?

[Presa "oficială", ziarele Dimineaţa, Adevărul, Azi, România muncitoare, după ce duseseră în prealabil o campanie susţinută şi furibundă de discreditare a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, i-au prezentat pe minerii care au descins în capitală ca pe nişte salvatori, instauratori ai legalităţii şi ai ordinii-n. m.]

Îl cauţi pe cel care i-a tăiat degtul amantei spre a-i lua verigheta când amanta se găsea în drum spre dumneata, îl cauţi spre a sorbi cu el un pahar de whiskey sau o cafea? sau dacă fiul, student fiind, mergea la examen îmbrăcat de sărbătoare şi-ţi vine acasă după o săptămână de la "hotelul" Măgurele?

[Mărturiile despre tratamentul la care au fost supuşi tinerii care au fost deţinuţi ilegal zile sau săptămâni în şir în lagărul de la Măgurele sunt cutremurătoare şi parcă ne întoarcem în timp, cu zeci de ani în urmă, în timpul experimentelor dejiste de reeducare- n.m.. Pentru amănunte legate de lagărul de la Măgurele, vezi, între altele, execelenta lucrare a lui Alin Rus, Mineriadele. Între manipulare politică şi solidaritate muncitorească, Editura "Curtea Veche", Bucureşti, 2007].


V-aş întreba: cine încurajează violenţele?
Mai gândiţi-vă, căci vremurile se schimbă! Se pune întrebarea: acţionând în gloată, săvârşind fărădelegi la adăpostul cetei poţi scăpa de răspundere?
Nu, categoric nu. Într-o primă etapă cred că trebuie chemaţi în judecată liderii sindicali, inginerii care i-au însoţit pe mineri şi directorii întreprinderilor cărora "justiţiarii" aparţin. Ar mai putea fi judecaţi cei care au pus la dispoziţie trenurile, cei care i-au hrănit şi i-au găzduit...
Nu trebuie să scape de pedeapsa legii- căci Dumnezeu n-au!- cei care i-au îndemnat pe mineri la pogrom de pe margine...Căci omul înfierbântat îşi pierde minţile dacă este împins la fărădelegi. N-am citit încă, n-am auzit încă declaraţii ale minerilor adevăraţi. De adeziune sau de desolidarizare cu bestialităţile ortacilor lor. Mineri şi... mineri..."

[Autorul articolului era prea optimist şi idealist. Desigur, era firesc ca lucrurile să se desfăşoare într-un asemenea mod. Însă, singurii care au ajuns la închisoare în cele din urmă au fost doar liderul sindical, Miron Cozma şi minerul care a fost pe punctul de a-l decapita pe Marian Munteanu, un anume Domocoş. Nota bene, Cozma a fost condamnat doar pentru mineriada din septembrie 1991. Deci până la urmă, tot numai judecata divină ar mai rămâne, devreme ce dosarul celei mai îngrozitoare dintre mineriade pare definitiv închis acum. Totuşi, Asociaţia Victimelor Mineriadelor caută în continuare dreptatea. De asemenea, majoritatea covârşitoare a minerilor din Valea Jiului intervievaţi mai târziu au declarat că ei nu au desfigurat în bătaie pe studenţi şi pe oamenii nevinovaţi în plină stradă, că nu au urinat pe cărţi şi nu au defecat în sălile de curs şi în laboratoarele Universităţii şi Institutului de Arhitectură...Atunci cine? Nădăjduim ca într-o bună zi să aflăm adevărul despre 13-15 iunie. Măcar în memoria celor ucişi atunci şi pentru minima satisfacţie a celor rămaşi pentru toată viaţa cu traume fizice şi psihice. Este revoltător şi degradant pentru fiinţa umană ceea ce s-a întâmplat atunci].