http://issuu.com/leul/docs/rev._st._pol._rel._int__vii__1__2010
Hadrian Gorun,
Relaţii politico-diplomatice şi militare ale României cu Franţa în primul rãzboi mondial, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, 376 p.
Relaţiile româno-franceze în anii Marelui Rãzboi, cum îi zic francezii, sau ai Rãzboiului Reîntregirii, cum îi zic românii primului rãzboi mondial,pãreau suficient de bine cunoscute prin publicarea colecţiilor de documente Documents diplomatiques français (1871-1914) şi Documents diplomatiques concernant les rapports entre l’Autriche-Hongrie et la Roumanie: 22 Juillet 1914-27 Août 1916, 1918 la români. Desãvârşirea unitãţii naţional-statale a poporului român, precum şi a publicãrii de Documente strãine despre români sau a memoriilor lui I. G. Duca, Vasile Rudeanu, Alexandru Marghiloman, Radu Rosetti, Constantin Argetoianu, ale reginei Maria a României, ale lui Alexandru Averescu, Ştefan Zeletin, Gheorghe I. Brãtianu, ale contelui Auguste Charles de Saint-Aulaire, Maurice Georges Paléologue, Raymond Poincaré, Maurice Sarrail, F. J. Deygas, Jacques-Joseph Joffre, Victor Pétin, René Chambe, sau prin cunoaşterea corespondenţei generalului Henri Berthelot, publicatã de istoricul american Glenn E. Torrey. De asemenea, asupra subiectului au stãruit, pe lângã Nicolae Iorga sau Constantin Kiriţescu, istorici ca Vasile Vesa sau George Cipãianu (vezi volumele lor remarcabile: La présence française en Roumanie pendant la Grande Guerre, respectiv La fin de la première Guerre Mondiale et la nouvelle architecture géopolitique européenne, care sunt chiar pe tema abordatã de H. Gorun). Totodatã, despre aceastã temã au scris oameni politici, diplomaţi şi militari români, francezi, ruşi şi britanici precum Constantin Diamandi, Maurice Georges Paléologue, Raymond Poincaré, Serghei Sazonov, Iuri Nikiforovici Danilov, David Lloyd
George, William Robert Robertson, Take Ionescu. De menţionat şi contribuţiile lui Albert Pingaud, Pierre Renouvin, Rene Moulin, John Keegan sau excelenta Romania and World War I, a istoricului american Glenn E. Torrey. La toate acestea ar mai trebui adãugate încã altele. Între ele menţionãm şi cele douã volume de documente italiene publicate de Rudolf Dinu şiIon Bulei: 35 anni di relazioni italo-romene, 1879-1914. Documenti diplomatici italiani şi La Romania nella grande guerra 1914-1918, cu multe referiri şi la relaţiile româno-franceze. Ar trebui adãugate şi amintirile lui Gheorghe Gh. Mârzescu din anii 1917-1918. Deci, la o primã impresie, un subiect ca acesta propus de H. Gorun pare destul de bine cunoscut pentru a mai fi nevoie sã se revinã asupra lui. Iatã însã cã
o nouã cercetare în principalele arhive franceze şi române şi o reluare din alte unghiuri a acestui subiect aduc alte numeroase elemente de noutate informaţionalã şi de analizã istoricã. Ele îmbogãţesc sau nuanţeazã ceea ce se ştia pânã acum, cu însemnate câştiguri pentru istoriografie. De asemenea, metodologia folositã de autor, prin punerea în evidenţã a relaţiilor româno-bulgare şi judecarea prin unghiul
deschis de ele a relaţiilor româno-franceze, mi se pare aducãtoare de un plus de interes. Aici era de folosit şi lucrarea lui Alberto Basciani despre conflictul dintre Bulgaria şi România pentru Cadrilater, publicatã în 2001 în Editura Periferia din Roma şi lucrarea Românii şi bulgarii. Provocãrile unei vecinãtãţi, publicatã în 2007 la Cartea universitarã din Bucureşti. Autorul aduce date noi privind acţiunile
Antantei pentru normalizarea raporturilor româno-bulgare în vederea reconstituirii unui bloc al statelor balcanice şi relaţiile României cu Franţa şi Rusia în
contextul potenţialului pericol bulgar. Noi informaţii şi noi interpretãri avem prin lucrarea dlui Gorun privind nerespectarea de cãtre Antanta a obligaţiilor asumate prin convenţiile din august 1916, impactul acestor consecinţe asupra relaţiilor politico-diplomatice şi militare franco-române. Sunt date noi privind relaţiile militare româno-ruse, poziţia Franţei faţã de posibilitatea evacuãrii armatei,populaţiei şi autoritãţilor române în Rusia, privind conferinţele interaliate din primul rãzboi mondial şi problemele balcanicã şi româneascã, relaţiile româno-franceze şi România-Antanta în apropierea momentului semnãrii armistiţiului de la Focşani, în ultimele luni ale guvernului Brãtianu, în timpul guvernãrii Alexandru Averescu şi Alexandru Marghiloman.
H. Gorun, întemeiat pe documentele diplomatice la îndemânã, explicã limpede faptul cã I.I.C. Brãtianu nu a voit sã arunce România în rãzboi fãrã a avea semnãtura tuturor aliaþilor, Franþa, Rusia, Anglia, Italia, pe harta de revendicãri româneºti. Explicã, prin punerea în circulaţie a unor noi mãrturii, faptul cã Rusia, principalul partener de discuţii, s-a opus pânã în 1916 la încadrarea Banatului întreg şi a Bucovinei
întregi la România. De aceea au trecut toate momentele favorabile din punct de vedere militar, din 1914,1915, 1916 şi România n-a intrat în rãzboi. Aceasta a fost politica lui I.I.C. Brãtianu. El voia ca patru mari ţãri europene sã-şi punã semnãtura pe un tratat de recunoaştere a României Mari. A voit un succes politico-diplomatic şi l-a obţinut pânã la urmã. Din pãcate, din punct de vedere militar momentul a fost complet nefavorabil şi prima parte a campaniei româneşti a fost un dezastru.
În cartea sa autorul recurge aproape exclusiv la documentul diplomatic. Uneori şi când nu e cazul, de pildã, atunci când face referire la evenimente interne
(cum ar fi intrarea conservator-democraţilor în guvern în decembrie 1916). În mod normal se uzeazã în astfel de cazuri de izvoarele interne. Informaţia dobânditã din documentele diplomatice credem cã trebuie subordonatã mai strâns ideilor urmãrite de autor. Se evitau astfel unele repetãri.
Ne aflãm în faþa unei lucrãri foarte bine susţinute documentar, în primul rând cu material informativ de arhivã, o lucrare care aduce multe elemente noi în cunoaşterea rãzboiului României, al desfãşurãrii de ansamblu a primului rãzboi mondial pe frontul sãu rãsãritean. H. Gorun se dovedeşte a fi un foarte bun cunoscãtor al arhivelor franceze şi româneşti. Informaţia abundentã şi de prima mânã susţine mereu afirmaţiile cãrţii sale. Din acest punct de vedere contribuţia sa e cu adevãrat o reuşitã ştiinţificã. Cu lucrarea sa, care continuã cartea anterioarã referitoare la relaţiile româno-franceze din anii neutralitãţii României, Hadrian Gorun confirmã şi aplecarea tinerilor reprezentanţi ai noii generaţii de istorici spre o cercetare istoriograficã temeinicã, metodicã, de perspectivã, în vremea noastrã de un crescut interes pentru cunoaşterea popoarelor europene într-o Europã unitã deocamdatã mai mult politic. Hadrian Gorun rãspunde unor îndemnuri proprii, dar şi generale ale generaţiei cãreia îi aparþine.
NOTE DE LECTURÃ / RECENZII
Ion Bulei
